Cum „albea“ dosarele rutiere prim-procurorul de la Buftea

Din Adevarul de ieri:

„Monitorizarea a fost făcută la 22 mai 2009, iar protagoniştii sunt Carpen, Sterea, naşul judecătorului- Cornel Radu şi fiul naşului, Cătălin Adrian Radu. Subiectul convorbirii: cum să-l scape de dosarul penal pe Cătălin, care fusese prins de Poliţia Rutieră conducând motocicleta fără permis. Principala problemă era că, atunci când a primit contravenţia, tânărul a recunoscut într-o declaraţie că el conducea motocicleta. Soluţiile găsite de procuror şi de presupuşii săi complici: schimbarea primei declaraţii, în ancheta poliţiei urma să fie adus un martor care să combată constatarea agentului de circulaţie, şi, în final, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.

Sterea a găsit imediat soluţia: „Să înlocuim declaraţia aia!”. „Naşul” îi asigură pe cei doi că în ceea ce îi priveşte pe poliţişti nu trebuie să-şi facă probleme, deoarece a fost în audienţă la comandantul poliţiei, care cunoştea cazul. „Că el are toată deschiderea, că l-a rugat şi primaru’, l-a rugat şi vicele, l-am rugat şi eu şi mi-a zis: „Dom’le…”, explică Cornel Radu.”

Citeste tot articolul aici…

Rog comentarii decente… Nu le voi aproba pe cele care pot genera discutii jignitoare si acuze fara dovezi.

]]>

14 raspunsuri
  1. cristi_s
    cristi_s says:

    Intrebarea e pe care din aia marii i-o fi calcat pe bataturi sau cui o fi uitat sa-i dea saru’mana pe strada. :whistle: Ca de obicei chestii din astea se fac pe baza de comanda. :silly:

    Răspunde
  2. cristi_s

  3. Anonim
    Anonim says:

    voi ati vazut ce scrie acolo in articol?
    //Monitorizarea a fost făcută la 22 mai 2009, iar protagoniştii sunt Carpen, Sterea, naşul judecătorului- Cornel Radu şi fiul naşului, Cătălin Adrian Radu. Subiectul convorbirii: cum să-l scape de dosarul penal pe Cătălin, care fusese prins de Poliţia Rutieră conducând motocicleta fără permis.//
    ia sa vedem daca stiti unde lucreaza baiatul asta………………. 😉

    Răspunde
  4. Guest
    Guest says:

  5. Caz
    Caz says:

    Daca stim… raspunsurile se pun in tobola si castigatorul se extrage din urna sau castigul este direct , fara tragere la sorti ??? 🙂

    Răspunde
  6. Caz

  7. Anonim
    Anonim says:

    daca si astea sunt subiecte interesante in ziua de azi…. ce mai pot spune ? sa fim seriosi, cati nu conduc fara permis? mai ales motociclete…. in ultima vreme sunt numai accidente mortale cu masini, si voi va luati tocmai de ceva asa marunt? daca omul era inconstient, nu oprea, fugea, mergea cu peste 200, cum o fac mai toti…. dar se pare ca barfele astea marunte sunt la ordinea zilei.

    Răspunde
  8. Guest

  9. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Nu cred ca astea sunt barfe… au aparut cu dovezi in presa centrala! Stie toata tara povestea dovedita! NU am inventat-o noi aici la Buftea.
    DAR…
    Am bagat in seama cel mai putin vinovat in toata afacerea… NU cred ca „partea” cu motocicleta conteaza aici!
    Ia cititi mai atent…
    [quote]„Naşul” îi asigură pe cei doi că în ceea ce îi priveşte pe poliţişti nu trebuie să-şi facă probleme, deoarece a fost în audienţă la comandantul poliţiei, care cunoştea cazul. „Că el are toată deschiderea, că l-a rugat şi primaru’, l-a rugat şi vicele, l-am rugat şi eu şi mi-a zis: „Dom’le…[/quote]

    Răspunde
  10. Expresul de Buftea

  11. flacara violet
    flacara violet says:

    Domnule „Anonim” , omul chiar este inconstient pentru ca merge fara permis . Sunt de acord ca multi merg fara permis , dar daca nu se iau masuri vom avea si mai multe accidente si vor muri oameni nevinovati pentru ca puii de fite calca pedala sa poata agata ceva pitipoance . Odioasa mi se pare fapta celor mentionati in acoperirea mizeriei . Pentru ce atata preocupare sa-l scoata curat ? Barfele nu sunt marunte , pentru ca nici oamenii implicati nu sunt marunti .

    Răspunde
  12. flacara violet

  13. Anonim
    Anonim says:

    odioase sunt alte fapte in tara asta, nu aceea ca intr-un orasel gen buftea a circulat un motciclist fara permis sau casca …. sa fim seriosi … cazul este mediatizat din cauza ca este vorba de persoane cunoscute din oras si automat, gossip-ul isi face simtita prezenta. cati dintre noi nu am apela la cunostinte in caz de nevoie? vreti schimbari, trageti-i la raspundere pe cei care nenorocesc tara, pe cei care ne pun sa le numaram o0-le, pe cei care ne mint in fata si isi bat joc de noi, pe cei care cumpara dacii pt politie cu 70.000Euro bucata…si exemplele pot continua…. eu personal il cunosc pe „infractor” si chiar tin sa spun ca este o persoana foarte responsabila. a condus fara permis pt ca nu s-a dus sa-l ia, nu pt ca nu a facut scoala sau nu stia sa conduca. la urma urmei, daca dorea, putea oricand sa scape de „bolizii” de 1,4 ai politiei rutiere…

    Răspunde
  14. Guest

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *