Culese din sedinta CL Buftea
Prezent pentru prima oara la o sedinta de consiliu local, am fost destul de dezamagit de cum a aratat ea. Doar vreo 3 cetateni prezenti, cativa din primarie si consilierii PRM si PSD. Cei de la PD-L au lipsit in masa, singura explicatie logica pentru mine fiind ca nu au dorit sa voteze ce era pe ordinea de zi. A aparut si parintele Chirindel la un moment dat, propus pentru titlul de cetatean de onoare al orasului, si nici „buna ziua” nici altceva, a facut cativa pasi inauntu, dar a iesit imediat, probabil, ma gandesc eu, observand ca pedelistii nu sunt prezenti. Dar poate gresesc. Iata cate ceva din ce s-a discutat…
- La propunerea trimisa scris de doamna directoarea a Scolii nr.2, Mihaela Florea, consilierii prezenti au fost de acord cu inchirierea unei suprafete de teren de 15 mp in curtea scolii, pentru amplasarea unui chiosc cu produse alimentare admise de lege. Doamna Florea solicitase in adresa sa doar 6 mp, insa consilierii au propus o suprafata mai mare. Ideea acestui chiosc vine in speranta ca elevii nu vor mai parasi curea scolii in pauze si nici nu vor mai consuma alimente nesanatoase. Inchirierea se va face in urma unei licitatii publice si se doreste implementarea acestei masuri in toate scolile din oras.
- Se va acorda sprijin Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ilfov, in vederea selectionarii copiilor de 5-18 ani din oras, pentru crearea cursurilor de teatru, dans modern si popular, balet, muzica populara si usoara, copii ce nu fac parte din alte ansambluri sau cercuri profesioniste, copii si tineri cu aptitudini artistice, creative. Se doreste selectionarea acestor copii si in vederearealizarii spectacolului „Serbarile de iarna”, iar presedintele CJ Ilfov, Cristache Radulescu va premia olimpicii din judet si copiii cu merite deosebite in arta si sport.
- La propunerea primarului, s-a refuzat oferta unei firme de a organiza Sarbatoarea Craciunului in fata Primariei, pretul ce ar fi trebuit platit fiind de 14 000 de euro. Se doreste organizarea proprie cu o suma undeva la 7 000 de euro.
- Pentru revelionul de anul acesta, organizat tot la MediaPro, se vor pune in vanzare 700 de bilete, iar alte 300 se vor acorda persoanelor cu situatii materiale dificile.
- Exista un conflict intre Cooperativa Mestesugarul si Primaria Buftea, conflict din care nu am inteles mare lucru, dar pe care voi incerca sa-l prezint intr-un articol cu documente curand
- Un alt conflict serios este cu TASM Romania, din care iar nu va pot spune mare lucru, pentru ca este un caz complex, dar asupra caruia sper sa revenim
- Inchiderea gropii de gunoi – detalii intr-un articol video curand
- Se va infiinta o societate comerciala, in care Primaria va fi actionar unic, care sa se ocupe cu micile reparatii din oras. Initial va fi ca o echipa de interventie in cazuri urgente, pentru nu a mai sta la mana altor firme, iar pe viitor sa se dezvolte.

Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE

[quote=PISTOL G.]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote]
[quote name=”PISTOL G.”]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote]
Parere absolut personala:
In conditiile in care altii detin proprietati ilegale 💡 , unii nu pot nici macar concesiona terenul sub care au muncit si investit 2 generatii din familia lor si au reusit sa creeze un brend cunoascut in toata Romania!!!!
PS: Bine ati venit domnule Pistol…am si eu doua intrebari!
1. Cand nu a iesit Referendumul Local si ati fost suspectat ca din cauza d-voastra nu s-a iesit la vot, ati declarat ca veti da dumneavoastra teren tinerilor ca sa demostrati ca nu e adevarat.
Cand incep atribuirile si pe ce criterii?
2. In urma cu 3 sedinte de consiliu atunci cand s-a gasi modalitatea legala de atribuire a terenurilor de catre Primaria Buftea catre tinerii Bufteani consilierii PD-L au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de hotarare pentru demararea procedurilor legale de atribuire.
Care a fost motivul cerintei consilierilor PD-L pentru retragerea de pe ordinea de zi a acestui punct?
Va multumesc si asteptam raspuns!

[quote=Un crestin][quote=PISTOL G.]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]
Cum poti sa fi atat de *****cenzurat*****. Vrei si Calul Balan. Locul ala apartine unei familii care a stat acolo 20 de ani. Daca te gandesti la Gigi Buganu si ai aceasta hotarare, esti un *****cenzurat*****. Ba, trezeste-te, esti in Buftea nu in ….Ar vrea lumea sa stie despre locatiile stapanite de tine ca un *****cenzurat***** Esti o rusine pentru Buftea. Pleaca cu banii tai murdari si interesele de cacao. Si prietenii te-au lasat. Exista sus un Dumnezeu care vomita cand aude de tine. *****cenzurat*****
[quote name=”Un crestin”][quote name=”PISTOL G.”]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]

Ordinea de zi am pus-o aici…
[url]http://www.expresuldebuftea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=901:sedinta-consiliului-local-30112009&catid=35:noutati&Itemid=50[/url]
O si scanez fara probleme si voi scana si hotararea, studiul de oportunitate, expunerea de motive, raportul de specialitate, documentatia de atribuire si tot ce mai am despre acest subiect.
Nu am amintit mai sus despre aceasta problema pentru ca ea nu s-a discutat deloc in lipsa consilierilor PD-L, dar urma sa revin cu documentele scanate.
Rog pe toata lumea sa pastram un tot decent…

Omiteti un lucru in informarea dvs.si anume ca la sedinta C.L au participat si consilierii PNL.Eu personal nu am fost,nu sunt si nu voi fi de acord sa dam pe doi bani pamantul obstii,fie ca este cu dedicatie sau nu
Rog colegii consilieri sa o lase mai moale cu promotiile ,,cetatean de onoare,, ca nu este cazul.In rest, succes Expresule de Buftea si sa auzim numai de bine.
p.s. La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc ziua onomastica de
Mos Nicolae.

Nu mi-am dorit niciodata sa fiu carciumar ! De ce nu spui ca nu ai platit niciodata un leu chirie pe acest teren timp de 20 ani ? Acolo sunt mai multi actionari si exista un litigiu , e asa greu de inteles?

[quote=nini stan]Omiteti un lucru in informarea dvs.si anume ca la sedinta C.L au participat si consilierii PNL.Eu personal nu am fost,nu sunt si nu voi fi de acord sa dam pe doi bani pamantul obstii,fie ca este cu dedicatie sau nu
Rog colegii consilieri sa o lase mai moale cu promotiile ,,cetatean de onoare,, ca nu este cazul.In rest, succes Expresule de Buftea si sa auzim numai de bine.
p.s. La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc ziua onomastica de
Mos Nicolae.[/quote]
Imi cer scuze ca am omis consilierii PNL. Nu stiu ce a fost in capul meu…
[quote name=”nini stan”]Omiteti un lucru in informarea dvs.si anume ca la sedinta C.L au participat si consilierii PNL.Eu personal nu am fost,nu sunt si nu voi fi de acord sa dam pe doi bani pamantul obstii,fie ca este cu dedicatie sau nu

La tine este simplu ! Cum cineva deranjeaza primarul sau gasca , hop si tu ! Dar pentru ca tot mai intrebat , iti raspund .
Ce rost a avut acel Referendum , care a costat 1,5 mld pe bufteni , in conditiile in care Consiliul Local putea sa initieze un proiect de hotarare , cum de altfel s-a facut ,dupa ce nu a trecut . Trebuia sa-si asume cineva acest merit ? Cam scump dupa parerea mea !
Nustiu de unde ai tu informatia ca PD-L ul a cerut scoaterea acelui punct de pe ordinea de zi , atata timp cat a fost votat in unanimitate de toti consilierii . Este adevarat ca acest proiect de hotarare a fost introdus inaintea primului tur de scrutin , ( prietenii stiu de ce !) si am convenit sa nu politizam ! In schimb , in ziarul Buftea Azi , ziarul primariei , apare vestea cea mare ! Politica ieftina !
Referitor la promisiunile pe care le fac eu , nu e treaba ta ….

[quote=PISTOL G.]Nu mi-am dorit niciodata sa fiu carciumar ! De ce nu spui ca nu ai platit niciodata un leu chirie pe acest teren timp de 20 ani ? Acolo sunt mai multi actionari si exista un litigiu , e asa greu de inteles?[/quote]
La multi ani! stiu ca a fost ziua dumneavoastra.
[quote name=”PISTOL G.”]Nu mi-am dorit niciodata sa fiu carciumar ! De ce nu spui ca nu ai platit niciodata un leu chirie pe acest teren timp de 20 ani ? Acolo sunt mai multi actionari si exista un litigiu , e asa greu de inteles?[/quote]
La multi ani! stiu ca a fost ziua dumneavoastra.
Ma intereseaza promsiunea cu terenurile, domnule Pistol, pentru ca ati facut-o public pe http://www.expresuldebuftea.ro spunand ca asa puteti demonstra ca esecul Referendumului nu vi se poate imputa d-voastra. Pana una alta se adauga la promisiuni nerespectate!
Despre sedinta de consiliu in care ati cerut retragerea de pe ordinea de zi a punctului cu privire la atribuirea terenurilor catre tinerii bufteni vreau sa va reamintesc ca am fost si ati fost prezent.
Domnul Mande Daniel, consilier PD-L a cerut retragerea de pe ordinea de zi a acestui punct in numele tuturor consilierilor PD-L. Presdintele sedintei a fost Dl Protiuc.Nu va mai reamintiti?
Initiatorul proiectului Ion Stoica nu a fost deacord cu retragerea si atunci ati votat in unanimitate e frica celor 2000 de tineri care asteapta inca de asta vara solutionarea acestei problmele.
Asteptam raspuns la cele 2 intrebari de mai sus, nu tzurca cu replici de genul „nu te intereseaza pe tine” pentru ca va discreditati singur.
Va multumesc!
Ma intereseaza promsiunea cu terenurile, domnule Pistol, pentru ca ati facut-o public pe http://www.expresuldebuftea.ro spunand ca asa puteti demonstra ca esecul Referendumului nu vi se poate imputa d-voastra. Pana una alta se adauga la promisiuni nerespectate!
Despre sedinta de consiliu in care ati cerut retragerea de pe ordinea de zi a punctului cu privire la atribuirea terenurilor catre tinerii bufteni vreau sa va reamintesc ca am fost si ati fost prezent.
Domnul Mande Daniel, consilier PD-L a cerut retragerea de pe ordinea de zi a acestui punct in numele tuturor consilierilor PD-L. Presdintele sedintei a fost Dl Protiuc.Nu va mai reamintiti?
Initiatorul proiectului Ion Stoica nu a fost deacord cu retragerea si atunci ati votat in unanimitate e frica celor 2000 de tineri care asteapta inca de asta vara solutionarea acestei problmele.
Asteptam raspuns la cele 2 intrebari de mai sus, nu tzurca cu replici de genul „nu te intereseaza pe tine” pentru ca va discreditati singur.
Va multumesc!
[quote=nini stan]Omiteti un lucru in informarea dvs.si anume ca la sedinta C.L au participat si consilierii PNL.Eu personal nu am fost,nu sunt si nu voi fi de acord sa dam pe doi bani pamantul obstii,fie ca este cu dedicatie sau nu
Rog colegii consilieri sa o lase mai moale cu promotiile ,,cetatean de onoare,, ca nu este cazul.In rest, succes Expresule de Buftea si sa auzim numai de bine.
p.s. La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc ziua onomastica de
Mos Nicolae.[/quote]
Domnule Stan in Campania Electorala 2008 ati promis ca dati teren tinerilor, ce va facut sa va schimbati?
[quote name=”nini stan”]Omiteti un lucru in informarea dvs.si anume ca la sedinta C.L au participat si consilierii PNL.Eu personal nu am fost,nu sunt si nu voi fi de acord sa dam pe doi bani pamantul obstii,fie ca este cu dedicatie sau nu
Rog colegii consilieri sa o lase mai moale cu promotiile ,,cetatean de onoare,, ca nu este cazul.In rest, succes Expresule de Buftea si sa auzim numai de bine.
p.s. La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc ziua onomastica de
Mos Nicolae.[/quote]
Domnule Stan in Campania Electorala 2008 ati promis ca dati teren tinerilor, ce va facut sa va schimbati?
DOMNUL MARINESCU A PROMIS SI A REUSIT SA SE TINA DE CUVANT VIS-A-VIS DE TERENURI PENTRU TINERI ! PRIMARUL A PRINS-O DIN ZBOR !
DOMNUL MARINESCU A PROMIS SI A REUSIT SA SE TINA DE CUVANT VIS-A-VIS DE TERENURI PENTRU TINERI ! PRIMARUL A PRINS-O DIN ZBOR !
[quote=Un crestin][quote=PISTOL G.]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]
Mamaaa, George Pistol stie sa scrie. Nu cred asa ceva. Cred ca l-a scris ala micu cu ochelari care se ocupa de votat pe site. Frumos text. daca vreti parerea mea, nu trebuie sa va suparati pe Georgica. Nu cred ca ar fi refuzat sa-l ajute pe Buganu. Acolo si-a facut de multe ori veacul si petrecerile importante din viata lui. Cred ca a fost ocupat cu impartitul buletinelor de schimb emise de Banca Nationala, ca daca sunt de schimb de ce sa nu le schimbe pe ce vrea el si de ce are nevoie. Da, le schimba pe voturi.Domnule George, te rugam sa stai mai ferit si sa incerci sa nu mai oferi bani la vedere. Ce crezi ca zic cei care te-au vazut ca dai bani in spatele blocului unde ai biroul. Nu trrebuie sa te feresti de pompieri, aia sigur nu se baga ca…O cunostinta sustine ca te-a filmat si ca pastreaza filmuletul pentru cand o sa candidezi la primarie sau la alta functie. O prostie. Cine are nevoie de dovezi cand toata lumea stie ce fel de om esti? Dar nu te condamn. Este singura metoda de a reusi cu acei bufteni care nu inteleg decat sa incaseze ceva pentru voturi. De ce nu le dai si false Georgica. Spune-le ca banii sunt in plicuri si ca o sa-i dai dupa sfarsitul votului, chiar le dai la sefii lor sa-i tina, insa sa nu-i cheltuie. Daca nu ai de unde sa iei, cauta-l pe Nati poate te ajuta el. Succes la schimb.
[quote name=”Un crestin”][quote name=”PISTOL G.”]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]
Mamaaa, George Pistol stie sa scrie. Nu cred asa ceva. Cred ca l-a scris ala micu cu ochelari care se ocupa de votat pe site. Frumos text. daca vreti parerea mea, nu trebuie sa va suparati pe Georgica. Nu cred ca ar fi refuzat sa-l ajute pe Buganu. Acolo si-a facut de multe ori veacul si petrecerile importante din viata lui. Cred ca a fost ocupat cu impartitul buletinelor de schimb emise de Banca Nationala, ca daca sunt de schimb de ce sa nu le schimbe pe ce vrea el si de ce are nevoie. Da, le schimba pe voturi.Domnule George, te rugam sa stai mai ferit si sa incerci sa nu mai oferi bani la vedere. Ce crezi ca zic cei care te-au vazut ca dai bani in spatele blocului unde ai biroul. Nu trrebuie sa te feresti de pompieri, aia sigur nu se baga ca…O cunostinta sustine ca te-a filmat si ca pastreaza filmuletul pentru cand o sa candidezi la primarie sau la alta functie. O prostie. Cine are nevoie de dovezi cand toata lumea stie ce fel de om esti? Dar nu te condamn. Este singura metoda de a reusi cu acei bufteni care nu inteleg decat sa incaseze ceva pentru voturi. De ce nu le dai si false Georgica. Spune-le ca banii sunt in plicuri si ca o sa-i dai dupa sfarsitul votului, chiar le dai la sefii lor sa-i tina, insa sa nu-i cheltuie. Daca nu ai de unde sa iei, cauta-l pe Nati poate te ajuta el. Succes la schimb.
Ce va doare cand apare cineva incomod care va da peste cap planurile murdare! Da, multa lume stie ce fel de om este George si tocmai din cauza asta ati intrat in panica. Imi doresc sa va puna piedici de fiecare data cand vreti sa furati! Ca de altfel, la cum va stie pe VOI lumea, nu v-ar ajunge patru ani. Este exact ce va trebuie, cel care nu va lasa sa dormiti linistiti pentru tot ce faceti.

[quote=Resemnat][quote=Un crestin][quote=PISTOL G.]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]
Mamaaa, George Pistol stie sa scrie. Nu cred asa ceva. Cred ca l-a scris ala micu cu ochelari care se ocupa de votat pe site. Frumos text. daca vreti parerea mea, nu trebuie sa va suparati pe Georgica. Nu cred ca ar fi refuzat sa-l ajute pe Buganu. Acolo si-a facut de multe ori veacul si petrecerile importante din viata lui. Cred ca a fost ocupat cu impartitul buletinelor de schimb emise de Banca Nationala, ca daca sunt de schimb de ce sa nu le schimbe pe ce vrea el si de ce are nevoie. Da, le schimba pe voturi.Domnule George, te rugam sa stai mai ferit si sa incerci sa nu mai oferi bani la vedere. Ce crezi ca zic cei care te-au vazut ca dai bani in spatele blocului unde ai biroul. Nu trrebuie sa te feresti de pompieri, aia sigur nu se baga ca…O cunostinta sustine ca te-a filmat si ca pastreaza filmuletul pentru cand o sa candidezi la primarie sau la alta functie. O prostie. Cine are nevoie de dovezi cand toata lumea stie ce fel de om esti? Dar nu te condamn. Este singura metoda de a reusi cu acei bufteni care nu inteleg decat sa incaseze ceva pentru voturi. De ce nu le dai si false Georgica. Spune-le ca banii sunt in plicuri si ca o sa-i dai dupa sfarsitul votului, chiar le dai la sefii lor sa-i tina, insa sa nu-i cheltuie. Daca nu ai de unde sa iei, cauta-l pe Nati poate te ajuta el. Succes la schimb.[/quote]
Domnule George Pistol ce vedeti cand va uitati in oglinda si vedeti toata mizeria din jurul dumneavoastra. va sfatuiesc sa nu va faceti ecografieca o sa-l sunati de urgenta pe Fifi cu Vidanja. Daca sunteti barbat, vorbiti deschis despre motivul pentru care dati atata banet.
[quote name=”Resemnat”][quote name=”Un crestin”][quote name=”PISTOL G.”]Buftenii trebuie sa afle , ca punctul nr.3 pe ordinea de zi , era tocmai cadoul pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000 mp . Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata cu CALUL BALAN.Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o hatarare definitiva si irevocabila ,cu cel care are cel mai bine conturata proprietatea ? Referitor la acordarea celor 300 de bilete, persoanelor cu situatii materiale dificile , la Revelionul organizat din banii nostrii ,au uitat probabil sa specifice criteriul de baza si anume acela de a fi membru PSD sau PRM ! La multi ani ! PRIMARIE[/quote][/quote]
Mamaaa, George Pistol stie sa scrie. Nu cred asa ceva. Cred ca l-a scris ala micu cu ochelari care se ocupa de votat pe site. Frumos text. daca vreti parerea mea, nu trebuie sa va suparati pe Georgica. Nu cred ca ar fi refuzat sa-l ajute pe Buganu. Acolo si-a facut de multe ori veacul si petrecerile importante din viata lui. Cred ca a fost ocupat cu impartitul buletinelor de schimb emise de Banca Nationala, ca daca sunt de schimb de ce sa nu le schimbe pe ce vrea el si de ce are nevoie. Da, le schimba pe voturi.Domnule George, te rugam sa stai mai ferit si sa incerci sa nu mai oferi bani la vedere. Ce crezi ca zic cei care te-au vazut ca dai bani in spatele blocului unde ai biroul. Nu trrebuie sa te feresti de pompieri, aia sigur nu se baga ca…O cunostinta sustine ca te-a filmat si ca pastreaza filmuletul pentru cand o sa candidezi la primarie sau la alta functie. O prostie. Cine are nevoie de dovezi cand toata lumea stie ce fel de om esti? Dar nu te condamn. Este singura metoda de a reusi cu acei bufteni care nu inteleg decat sa incaseze ceva pentru voturi. De ce nu le dai si false Georgica. Spune-le ca banii sunt in plicuri si ca o sa-i dai dupa sfarsitul votului, chiar le dai la sefii lor sa-i tina, insa sa nu-i cheltuie. Daca nu ai de unde sa iei, cauta-l pe Nati poate te ajuta el. Succes la schimb.[/quote]
Domnule George Pistol ce vedeti cand va uitati in oglinda si vedeti toata mizeria din jurul dumneavoastra. va sfatuiesc sa nu va faceti ecografieca o sa-l sunati de urgenta pe Fifi cu Vidanja. Daca sunteti barbat, vorbiti deschis despre motivul pentru care dati atata banet.
Voi sunteti ca in „ceata lui Pitigoi”…dai in unul, tipa doi (restul cantecului nu vi se potriveste)! De fapt, voi sunteti mai multi care simtiti durerea. Zic si eu, dupa reactii…..

[quote=Anonim]Voi sunteti ca in "ceata lui Pitigoi"…dai in unul, tipa doi (restul cantecului nu vi se potriveste)! De fapt, voi sunteti mai multi care simtiti durerea. Zic si eu, dupa reactii…..[/quote]
Poestitor ca si Base si anonim tot ca el. daca aveati putina imaginatie puteati sa va numiti Piratul sau Stupidul sau Labe 1 Tv
[quote name=”Anonim”]Voi sunteti ca in "ceata lui Pitigoi"…dai in unul, tipa doi (restul cantecului nu vi se potriveste)! De fapt, voi sunteti mai multi care simtiti durerea. Zic si eu, dupa reactii…..[/quote]
Poestitor ca si Base si anonim tot ca el. daca aveati putina imaginatie puteati sa va numiti Piratul sau Stupidul sau Labe 1 Tv
Draga Expresule, daca cititorii tai au asemenea cuvinte in vocabular si regret ca astfel de oameni scriu pe site-ul tau, ar trebui macar sa le cenzurezi. Nu de alta, dar in felul asta poate pierzi alti cititori fideli. Dar daca ei atata stiu…..Reactia acestor oameni dovedeste multe. Ti-am scris asta, sperand ca vei tine cont si de parerea acelora dintre noi care nu agreeaza un astfel de limbaj. Multumesc.