CS Buftea – Lotus Stiinta
Maine de la ora 11 pe Stadionul Buftea, echipa noastra are posibilitatea sa demonstreze ca nu e chiar ultima curva a ligii 2. CS Buftea va da piept cu o echipa fantoma care a inceput sezonul sub numele de Stiinta Bacau si il va termina ca Lotus Baile Felix. Nu multa lume stie cum se numeste aceasta echipa si cum s-a produs transformarea ei, dar majoritata banuieste ca este o echipa, pe cat de slaba, pe atat de dubioasa. Deasemenea, se vorbeste de o relatie foarte stransa intre presedintele lor, Mircea Crainiciuc si presedintele nostru, Ana Maria Prodan.
Lotus Stiinta se bate cu Cetate Suceava pentru evitarea ultimului loc retrogradabil, pe cand Buftea este scapata demult de griji, datorita parcursului jucatorilor din tur, dar si datorita faptului ca 3 echipe s-au retras in plin campionat. Desi oaspetii sunt la 2 puncte sub rivalii de la Suceava si mai sunt de jucat ceva etape, antrenorul lor, Marian Pana declara nonsalant si misterios: „Daca batem la Buftea suntem cu siguranta salvati”
De partea cealalta, doamna Ana declara pentru Sport Total FM: Cand am ajuns eu aici nu am gasit niciun jucator si am facut o echipa intr-o saptamana si jumatate, cu fotbalistii pe care nu i-am vazut, eu doar am luat ce au lasat altii. Obiectiv nostru, in acest moment, este ramanerea in Liga a doua si cred ca mi l-am realizat, pentru sper sa nu am probleme in ultimele etape, insa in fotbal totul este posibil.”
E un pic jenant sa te lauzi ca ai realizat obiectivul, dupa ce in tot returul n-ai acumulat decat 6 puncte, dintre care doar despre 2 se poate spune ca au fost muncite cinstit. Obiectivul i l-aurealizat de fapt cei din tur. Dansa se si contrazice cu privire la jucatori, spunand ca n-a gasit niciunul cand a venit, dar a luat ce au lasat altii.
Si tot dansa: 95% din jucatorii echipei nu jucasera nici macar un meci in Liga a doua, dar n-au inteles sansa pe care le-am dat-o de a arata ca merita sa evouleze in esalonul secund, si cu toate astea, in momentul in care am luat masuri drastice, mi-au cerut demisia”
Asta mi-aduce aminte de o decalratie a lui Doroftei, dupa ce a trecut la profesionisti in Canada. Suna cam asa: „In Romania singura tactica pe care o aplicau antrenorii bexerilor era: < hai, du-te peste el si rupe-i capul >„. Degeaba le oferi sansa sa evolueze in liga 2 da ca nu ii si inveti cum sa o faca.
]]>

o sa vedem iar un circ ieftin…..
o sa vedem iar un circ ieftin…..
Eu zic ca o sa fie un circ totusi cu mai multe goluri, pacat ca nu l-a bagat nimeni la pariuri.

2-3 ne-au batut cu un om in minus.
Cum am zis… multe goluri, circ si panarama

uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa!

DEMITERA!!!! Asta este ultima solutie.Anamaria si Reghe i-au banii de pomana, si ce de bani. Nu stiu pentru ce-i mai tine,ca orcum pleaca in vara ,pentru ce sa-i mai plateasca inca doua luni degeaba.Am ajuns de rasul lumii asta e clar.Si el si ea nu vin decat la meciurile oficiale,iar in rest pe la alte televiziuni,de au contracte de onorat.Mai nou si la zero tv ( OTV).Jucatorii nu fac BLAT fara stirea ei ,banii sunt impartiti cu ea.

scuze! am vrut sa scriu DEMITEREA!!!!
scuze! am vrut sa scriu DEMITEREA!!!!
Ce ar fi daca ne-am intalni in fata primariei pentru a face un fel de protest :whistle: 👿 sa incercam sa facem ceva cu privire la Prodanca.Sa-mi spuneti daca visez cam mult.. B)

maine am inteles ca e sedinta sicu jucatorii
cred ca ar fi cel mai bine ca mai multi suporteri sa ii sustinem pe jucatori, care unii dintre ei au promovat echipa din divizia c si nu cred ca sunt asa de prosti asa cum crede prodanca
ea zice ca nu a avut cu cine sa faca echipa
mincinoasa, penibila

cum sa demonstree ma echipa ca nu e ultima de divizia B cand astia fac numa prosti
dc reghe nu e suparat cand pierde echipa
asta ce inseamna?
el nu schimba niciodaca echipa si mereu pierde si niciodata el nu pare suparat, asta a ce miroase???????????????????????

nu am mai vazut asa prostie de conducatori
in loc sa aduca sponsori la echipa si sa ajute echipa cu cantonamente si conditii bune, stanumai pe la televiziuni sa isi arate prostia si cat de urata si penibila poate sa fie ea cu barbascu( cred ca ati vazut \”cireasa de pe tort\”) nu numai ca sunt niste oameni slabi si niste dezordonati( nici maca fata de masa pe care au pus mancrea nu au calcat-o)
dar sa condanme nistejucatori k au facut blat cand el , nu stie sa faca antrenamente k ii alkearga de vomita pe teren si apoi il baga pe oghinciuc care e cel mai slab portar care l-am vazut , ea find prietena cu presedintele la aia
ea cred ca a luat bani ca eu nu cred k un antrenor care nu are rezultate nu schimba nimic la echipa.
de ce dle primar mai platiti nispe rapandule ordinare, va faceti de ras cu prostii astia.
va rog frumos sa da-ti in ziar sa vaada si altii ce prosti sunt la buftea
*****cenzurat*****
nu am mai vazut asa prostie de conducatori
in loc sa aduca sponsori la echipa si sa ajute echipa cu cantonamente si conditii bune, stanumai pe la televiziuni sa isi arate prostia si cat de urata si penibila poate sa fie ea cu barbascu( cred ca ati vazut „cireasa de pe tort”) nu numai ca sunt niste oameni slabi si niste dezordonati( nici maca fata de masa pe care au pus mancrea nu au calcat-o)
dar sa condanme nistejucatori k au facut blat cand el , nu stie sa faca antrenamente k ii alkearga de vomita pe teren si apoi il baga pe oghinciuc care e cel mai slab portar care l-am vazut , ea find prietena cu presedintele la aia
ea cred ca a luat bani ca eu nu cred k un antrenor care nu are rezultate nu schimba nimic la echipa.
de ce dle primar mai platiti nispe rapandule ordinare, va faceti de ras cu prostii astia.
va rog frumos sa da-ti in ziar sa vaada si altii ce prosti sunt la buftea
*****cenzurat*****
[quote=scri]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?
[quote name=”scri”]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?
[quote=@.co.][quote=scri]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote]
din surse sigura va spun ca ana si reghe au luat bani de la csm 15000 de euro , dar nu stiu ca au impartit banii cu cineva, iar de la bacau la fel
o sa aflu si suma
expresule ar fi bine sa dai in ziar sa se sesizeze DNA ul
sa se vada cine face blat
aveti r\grija ca asti 2 va-au facut echipa de ras
daca am intrat si am spus asta inseamna ca ma bazez pe ceva
mai sunt 4 etape si o sa vedeti ca tot la fel o sa decurga meciurile
are un portar bun care ii face jocul (oghinciuc)
jucatorii mor de foame si ei se lafaie in blaturi, pentru ca stiu ca nu vor mai retrograda
expresule daca tii la echipa asta ia atitudine ca e groasa treaba
[quote name=”@.co.”][quote name=”scri”]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote]
din surse sigura va spun ca ana si reghe au luat bani de la csm 15000 de euro , dar nu stiu ca au impartit banii cu cineva, iar de la bacau la fel
o sa aflu si suma
expresule ar fi bine sa dai in ziar sa se sesizeze DNA ul
sa se vada cine face blat
aveti rgrija ca asti 2 va-au facut echipa de ras
daca am intrat si am spus asta inseamna ca ma bazez pe ceva
mai sunt 4 etape si o sa vedeti ca tot la fel o sa decurga meciurile
are un portar bun care ii face jocul (oghinciuc)
jucatorii mor de foame si ei se lafaie in blaturi, pentru ca stiu ca nu vor mai retrograda
expresule daca tii la echipa asta ia atitudine ca e groasa treaba
Imi cer scuze, nu am mai intrat de mult pe site ( probleme de sanatate cu baietelul), ma crucesc cand citesc anumite comentarii, poate daca vedeam lucrurile din exterior si eu gandeam la fel. Nu neg ca cancerul fotbalului bftean il reprezinta oamenii care sunt la timona sectiei, insa sa delimitam ceea ce se intampla intr-o lume pe care personal nu o mai inteleg ” sectia de fotbal” si ceea ce inseamna Clubul Spotiv Buftea. La fotbal, din pacate se intampla fenomene OTV -te, pe care refuz sa le aprob, imi este jena sa vin la stadion dupa cele intamplate in ultima perioada. Va asigur insa ca nimeni din conducerea Clubului Sportiv Buftea nu a facut sau va face lucruri necurate( cand spun conducere nu o includ pe Anamaria Prodan si staful tehnic). S-a gresit enorm in iarna, iar acum suportam consecintele, insa stati linistiti mai avem patru meciuri si scapam de tradatori. Daca va intereseaza fenomenul fotbalistic buftean si vreti niste explicatii plauzibile de la Ion Stoica, primarul buftean, va invit la Primaria Orasului Buftea, miercuri 20. 05.2009, ora 17:00 sa dezbatem impreuna cu domnia s-a viitorul echipei, acum a venit momentul ca noi cei care dam banii publici sa decidem destinatia lor pentru echipa de fotbal. Prezenta ta conteaza, ai ocazia sa decizi viitorul echipei, daca chiar ai ceva de spus vino, are cine sa te asculte si sa tina cont de parerea ta.
Imi cer scuze, nu am mai intrat de mult pe site ( probleme de sanatate cu baietelul), ma crucesc cand citesc anumite comentarii, poate daca vedeam lucrurile din exterior si eu gandeam la fel. Nu neg ca cancerul fotbalului bftean il reprezinta oamenii care sunt la timona sectiei, insa sa delimitam ceea ce se intampla intr-o lume pe care personal nu o mai inteleg ” sectia de fotbal” si ceea ce inseamna Clubul Spotiv Buftea. La fotbal, din pacate se intampla fenomene OTV -te, pe care refuz sa le aprob, imi este jena sa vin la stadion dupa cele intamplate in ultima perioada. Va asigur insa ca nimeni din conducerea Clubului Sportiv Buftea nu a facut sau va face lucruri necurate( cand spun conducere nu o includ pe Anamaria Prodan si staful tehnic). S-a gresit enorm in iarna, iar acum suportam consecintele, insa stati linistiti mai avem patru meciuri si scapam de tradatori. Daca va intereseaza fenomenul fotbalistic buftean si vreti niste explicatii plauzibile de la Ion Stoica, primarul buftean, va invit la Primaria Orasului Buftea, miercuri 20. 05.2009, ora 17:00 sa dezbatem impreuna cu domnia s-a viitorul echipei, acum a venit momentul ca noi cei care dam banii publici sa decidem destinatia lor pentru echipa de fotbal. Prezenta ta conteaza, ai ocazia sa decizi viitorul echipei, daca chiar ai ceva de spus vino, are cine sa te asculte si sa tina cont de parerea ta.
[quote=@.co.][quote=scri]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote[quote=vladut]DEMITERA!!!! Asta este ultima solutie.Anamaria si Reghe i-au banii de pomana, si ce de bani. Nu stiu pentru ce-i mai tine,ca orcum pleaca in vara ,pentru ce sa-i mai plateasca inca doua luni degeaba.Am ajuns de rasul lumii asta e clar.Si el si ea nu vin decat la meciurile oficiale,iar in rest pe la alte televiziuni,de au contracte de onorat.Mai nou si la zero tv ( OTV).Jucatorii nu fac BLAT fara stirea ei ,banii sunt impartiti cu ea.[/quote]
CORECT
[quote name=”@.co.”][quote name=”scri”]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote[quote name=”vladut”]DEMITERA!!!! Asta este ultima solutie.Anamaria si Reghe i-au banii de pomana, si ce de bani. Nu stiu pentru ce-i mai tine,ca orcum pleaca in vara ,pentru ce sa-i mai plateasca inca doua luni degeaba.Am ajuns de rasul lumii asta e clar.Si el si ea nu vin decat la meciurile oficiale,iar in rest pe la alte televiziuni,de au contracte de onorat.Mai nou si la zero tv ( OTV).Jucatorii nu fac BLAT fara stirea ei ,banii sunt impartiti cu ea.[/quote]
CORECT
Nu vedeti oameni buni ca desi au pierdut meci de meci reghe baga aceeiasi jucatori care au facut gafe, nu a schimbat in nici un meci lotul acelati oghinciuc, dumitrescu balasoiu niste copii care va asiguri ei nu sunt vinovati decat ca nu stiu fotbal si sunt neexperimentati
singurii vinovati sunt reghe si proasta lui
Ii platim pe banii nostrii pe niste incompetenti, dar nu le ajung contractele mai fac si lmagarii
Va asigur ca jucatorii nu au luat o prima de la egalul de la botosani parca

[quote=ciprian dobrin][quote=@.co.][quote=scri]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote[quote=vladut]DEMITERA!!!! Asta este ultima solutie.Anamaria si Reghe i-au banii de pomana, si ce de bani. Nu stiu pentru ce-i mai tine,ca orcum pleaca in vara ,pentru ce sa-i mai plateasca inca doua luni degeaba.Am ajuns de rasul lumii asta e clar.Si el si ea nu vin decat la meciurile oficiale,iar in rest pe la alte televiziuni,de au contracte de onorat.Mai nou si la zero tv ( OTV).Jucatorii nu fac BLAT fara stirea ei ,banii sunt impartiti cu ea.[/quote]
CORECT[/quote]
CORECT din nou!OGHINCIUC panarama secolului!Voi ati vazut ce face ala???Cica portar de nationala.Ba fratilor e nebuna aia ??? Ce fata de conducere sa aiba aia ??? cu „happy hour”?? cu tot cu sotul ei cel harnic!Pacat de voi cei de acolo de la buftea!Va asigur ca si eu stiu cam multe si nu vb aiurea!De ce Oghinciuc ? De ce Vrajitoarea ? Asta lasa mingile in poarta…ala rateaza intentionat la semnele lui reghe..chiar nu bate la ochi ??? Bufta CSM ploiesti 2 – 0 minutu 10 ocazie 3 – 0 Vrajitoarea rateaza..ceicare au fost la meci stiu..si nu pot nega..e o mare marlanie..Si inca ceva..Cum poti sa mergi tu ca si conducator care zici ca te raspecti sa dai cu ciocu la primar si sa scoti vorba in tribuna ca cei 4 jucatori au facut blat cand tu ai 2 3 victorii in tot returul…stiti ce este..Nu pot accepta ca nu pot si pana nu „rezolva ” echipa asta la sange nu pleaca..fotbalul e realitate bai fata si nu e ca pe play station…si spunei si la sotul tau acela harnic ca aici e Campionat liga 2 si nu football manager!vai de capul vostru!pacat tde cei care iubesc fotbalul! Din mine v-ati mai facut un dusman gunoaielor!
[quote name=”ciprian dobrin”][quote name=”@.co.”][quote name=”scri”]uite aici ultima veste…Ana Maria acuza unii jucatori de BLAT.Printre care Darius Badea si Paun…D-na Prodan luati-l pe nea` Reghe si plecat.Da plecati departe.Habar nu aveti.Si voi cei de la buftea..Va conduc niste tigani???Va cred oameni seriosi mai…Ce naiba…va conduce asta??Isi bat joc de familiile jucatorilor..isi bat joc de voi…rusine dn-a Prodan..si si la catelul de Reghe… sa va fie…Sunteti niste incompetenti si atunci cand nu puteti face ceva dati vine pe altii…Daca nu poti accepta ca nu poti..plecati si nu mai patati echipa asta…Gunoaielor..Nu aveti caracter…Admin daca ai caracter si nu esti dus si tu de nas de incompetentii astia doi posteaza mesajul…Multumesc! Rusine gunoaielor ce strica echipa![/quote]
prin tribuna ieri spuneau unii(gurile rele!) ca dupa meciul cu CSM pierdut acasa de BUFTEA unii jucatori daca nu toti au primit prime de 10 milioane . ana si reghe au auzit de asa ceva?[/quote[quote name=”vladut”]DEMITERA!!!! Asta este ultima solutie.Anamaria si Reghe i-au banii de pomana, si ce de bani. Nu stiu pentru ce-i mai tine,ca orcum pleaca in vara ,pentru ce sa-i mai plateasca inca doua luni degeaba.Am ajuns de rasul lumii asta e clar.Si el si ea nu vin decat la meciurile oficiale,iar in rest pe la alte televiziuni,de au contracte de onorat.Mai nou si la zero tv ( OTV).Jucatorii nu fac BLAT fara stirea ei ,banii sunt impartiti cu ea.[/quote]
CORECT[/quote]
CORECT din nou!OGHINCIUC panarama secolului!Voi ati vazut ce face ala???Cica portar de nationala.Ba fratilor e nebuna aia ??? Ce fata de conducere sa aiba aia ??? cu „happy hour”?? cu tot cu sotul ei cel harnic!Pacat de voi cei de acolo de la buftea!Va asigur ca si eu stiu cam multe si nu vb aiurea!De ce Oghinciuc ? De ce Vrajitoarea ? Asta lasa mingile in poarta…ala rateaza intentionat la semnele lui reghe..chiar nu bate la ochi ??? Bufta CSM ploiesti 2 – 0 minutu 10 ocazie 3 – 0 Vrajitoarea rateaza..ceicare au fost la meci stiu..si nu pot nega..e o mare marlanie..Si inca ceva..Cum poti sa mergi tu ca si conducator care zici ca te raspecti sa dai cu ciocu la primar si sa scoti vorba in tribuna ca cei 4 jucatori au facut blat cand tu ai 2 3 victorii in tot returul…stiti ce este..Nu pot accepta ca nu pot si pana nu „rezolva ” echipa asta la sange nu pleaca..fotbalul e realitate bai fata si nu e ca pe play station…si spunei si la sotul tau acela harnic ca aici e Campionat liga 2 si nu football manager!vai de capul vostru!pacat tde cei care iubesc fotbalul! Din mine v-ati mai facut un dusman gunoaielor!
Oghinciuc nu a gafat-o din nou la ultimul meci? la golul 2 ? nu a luat el bani la meciul cu CSM?Vrajitoarea la fel.Pe Darius Badea de ce il acuza de blat cand marele antrenor in schimba in a 2-a repriza si iau gol dupa iesirea lui ?? pe mateo la fel ? Cand nu poti arunci vina pe altii..cica le-a dat sansa sa evolueze in liga 2..Bai fratilor sunt unii jcatori printre care si cei 4 acuzati care au fost la echipa si in C si cu ei a promvat echipa..ei si-au castigat dreptul de a juca in B..Si vorba userului de mai in sus..ce echipa sa facu cu pusti de 18 ani care nici un teren nu stau cum trebuie..Plecati odata de acolo!imi provocati scarba.

Concret… spui tu sigur ca Reghe a dat in primire la primar 4 jucatori?
Care sunt aia? Badea, Mateo si mai care?

pai va zic eu ce s-a intamplat
dupa ce badea a fost scos la 2-1 pt buftea s-a schimbat jocul, iar la sfarsitul meciului au fost acuzati
Badea, Paun ,Mateo si inca un baiat dar nu mai stiu cum il cheama
Sa va amintesc ca unii jucatori au jucat si la diviazia A si au avut antrnori mari care daca intrebati de prestatia lor o sa vedeti
cert e ca tiganca de sexi penibila impresara e o „matracuca” ca sa nuii zic altfel care sta la conducere ca e prietena cu primaru si il imbarliga cum vrea ea
daca sunt jucatorii prosti de ce nu ii schimba mai frate, el e cel mai slab si penibil antrenor care l-am vazut eu pana acum.

Cand am ajuns eu aici nu am gasit niciun jucator si am facut o echipa intr-o saptamana si jumatate, cu fotbalistii pe care nu i-am vazut, eu doar am luat ce au lasa altii
uitti ce minte jegoasa
l-a dat afara pe siminic si inca 3 baieti care sunt acum la buzau, cum poate sa spuna ca nu a gasit echipa
a adus ea numai arnjamentelle ei de la care cred ca isi ia cota lunara

[quote=Expresul de Buftea]Concret… spui tu sigur ca Reghe a dat in primire la primar 4 jucatori?
Care sunt aia? Badea, Mateo si mai care?[/quote]
Badea , Mateo , Paun si fiul unui consilier din buftea Dumitrescu daca nu ma insel…si daca unul din cei 4 o suna pe prodan sa vb cu el le zice citez :”cum iti permiti sa ma suni” .. poftim mentalitate de conducator…si la fel si reghe asta al ei … nu cred ca la echipa asta sa fie jucatori mai curati ca acestia 4..care sunt jucatorii cei mai vechi la echipa..ce putin de badea mateo si paun stiu ca sunt de cel putin 2 ani la echipa…Chiar nu mai au rusine astia?va spun astea din sursa sigura!nu vorbesc aiureli..De ce prodanca la meciul cu lotus stiinta scotea vorbe in tribuna ca cei 4 au facut blat??Cand a vazut cat de prost este reghe sa il poata scoate..de ce ii asa tampit antrenorul asta ca inainte cu o zi de meci sa faca antrenament cu baietii si sa ii alerge ca pe niste hamali si cand vine meciul ei nu mai pot nici sa stea pe picioare cum trebuie?Credeti ca un antrenament de 14 X 400 m se face inante cu o zi de un meci ?cu sprinturi …?astept si parerile voastre..Domnilor de le primarie..ascultati jucatorii..ei stiu mai bine ce nu merge la echipa..si inca ceva…scoateti afara dracului panarama aia din poarta…!
[quote name=”Expresul de Buftea”]Concret… spui tu sigur ca Reghe a dat in primire la primar 4 jucatori?

[quote=Anonim]pai va zic eu ce s-a intamplat
dupa ce badea a fost scos la 2-1 pt buftea s-a schimbat jocul, iar la sfarsitul meciului au fost acuzati
Badea, Paun ,Mateo si inca un baiat dar nu mai stiu cum il cheama
Sa va amintesc ca unii jucatori au jucat si la diviazia A si au avut antrnori mari care daca intrebati de prestatia lor o sa vedeti
cert e ca tiganca de sexi penibila impresara e o "matracuca" ca sa nuii zic altfel care sta la conducere ca e prietena cu primaru si il imbarliga cum vrea ea
daca sunt jucatorii prosti de ce nu ii schimba mai frate, el e cel mai slab si penibil antrenor care l-am vazut eu pana acum.[/quote]
Cum naiba il acuzi pe badea de blat daca il schimbi la 2-1 pt echipa ta si echipa mai ia 2 goluri fara el in echipa..???Deci ma uimesc mai omule cand vad asa oameni…la golul de 2-2 Oghinciuc iar a facut-o lata…Oghinciuc portarul de nationala a lu Prodanca..bai oghinciuc dute acolo portar la mogosoaia la poarta sa nu zica lumea ca nu ramai in zona fotbalului..doamne…
[quote name=”Anonim”]pai va zic eu ce s-a intamplat

care vrea sa vb concret „te_ascult_aici@yahoo.com” id-ul meu.