Clubul de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri (IMPACT) din cadrul Fundaţiei Noi Orizonturi. Acesta a luat fiinţă în luna decembrie 2014., are 19 membri şi trei profesori coordonatori: Carastanef Rodica, Gorgan Florica, Marin Amalia.
Primul proiect căştigat de acest club a fost ,,Tradiţii şi obiceiuri din Muntenia”. S-a desfăşurat pe o perioadă de o lună, perioadă în care, elevi şi profesori au cusut, tricotat, croşetat, au facut vizite de ,,lucru” la diverşi meşteşugari din oraşul nostru (cizmar, potcovar, croitor, tâmplar).
La încheierea proiectului am organizat un Târg cu produsele executate de elevi, în Piaţeta din faţa Primăriei. Elevii, părinţii, cadrele didactice, au fost foarte încântate de aceste realizări!
Primul pas a fost făcut!
Următorul proiect a fost câştigat cu 88 de puncte fiind unul dintre cele 17 proiecte aprobate la nivel de ţară!
Şi pentru că trebuia ceva deosebit,membrii clubului au decis să confecţionăm păpuşi! Nu pentru joacă ci pentru teatru!
Imagini de la orele de atelier
Scopul proiectului a fost să aducem copiilor din orașul Buftea Teatrul de Păpuşi la ei ,,acasă”.
Atmosfera în care păpuşile au prins ,,viaţă” a fost una veselă,creatoare ,fiecare venea cu câte o idee,încerca s-o pună în practică,nu reuşea,o prelua altul …şi uite aşa, miercuri,10 iunie 2015, ora 18, păpuşile au fost terminate! Păpușile au fost realizate de elevii și tot ei le-au mânuit ! Decorul a fost şi el realizat de elevi, n-a scăpat nimeni să nu fie mânjit cu acuarele!
Uraaaaaaaa! Joi, 11 iunie a avut loc prima reprezentaţie la Gradiniţa ,,Căsuța copilăriei” şi Grădinița nr.5 din oraţul Buftea . Am prezentat piesa ,,Rapunzel” de Frații Grimm.
La Grădinița ,,Căsuța Copilăriei”
La Grădința nr.5 Buftea
- Prezentările nu s-au oprit aici:
-am participat la Festivalul de teatru ,,PUCK”,ediţia a VII a de la Voluntari, unde am obținut Premiul de originalitate şi Premiul special al juriului
-am participat la Concursul de teatru ,,Floare de cireș” de la Brănești, organizat de Consiliul Elevilor Ilfov, unde am obținut Premiul special .
Concursul de teatru ,,Floare de cireș” de la Brănești
Punerea în scenă a povestirilor cunoscute de copii are scopul de a adânci impresiile dobândite prin povestire și de a retrăi viaţa și frământările personajelor. La această vârsta, foarte bogată și expresivă, imaginația este pronunțat afectivă și constituie baza psihologică a receptării imaginii artistice.
Noi, Clubul IMPACT „ZBOR”_LTDD ne-am atins scopul proiectului.
Personajele din Rapunzel de la stânga la drepta: Prezentatorul, Prințul, Împăratul, Împărăteasa, Rapunzel
Rapunzel și Vrăjitoarea
La finalul anului Clubul IMPACT „ZBOR”_LTDD a fost răsplătit pentru munca depusă.
Și dacă tot am ajuns la laude să vă spunem că pe 27 mai am participat la Evenimentul ,,Ziua Mondiala a Sclerozei Multiple” organizate de Asociatia de Scleroza Multipla din Romania. Acolo am cunoscut-o și pe Raluca Furtună-Responsabil comunicare Fundația Noi Orizonturi
.
,,Ma bucur mult ca ne-am cunoscut la Stafeta Ciclistă și că am apucat să-i văd pe copii, chiar dacă pentru puțin timp. E foarte motivant să văd cum se implică în a face lucruri bune! ” , spunea Raluca
Dar pe lăngă mulțumiri directe am primit și o scrisoare de la Raluca, care ne-a făcut să fim mândrii de ceea ce am făcut până în prezent, să nu renunțăm și să continuăm.
Avem și „dovezi” de la Ștafeta cicistă- Sper să vă placă!
Articol –
http://noi-orizonturi.ro/index.php/ro/birou/stiri/574-impact-zbor-la-stafeta-ciclista-sm.html
Album foto Facebook –
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.946417202067257.1073741888.131282633580722&type=1
Planuri de viitor
Din toamnă reluăm ,,stagiunea”. Megem şi la alte grădinițe, Şcoli gimnaziale, Parcurile din orașul Buftea, Piațeta Primariei orașului Buftea, Centrul Cultural Buftea, cu scopul promovării principiului egalităţii de şanse, prin cooptarea grupului ţintă al proiectului din zone socio-economice cu grad diferit de dezvoltare şi oportunități.
Pentru mai multe informații ne găsiți pe:
https://www.facebook.com/pages/Clubul-Impact-ZBOR-LTDD/1602821466600028?fref=ts]]>
Post Views: 26
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!