Dupa o serie de aparitii saptamanale, rubrica “Stirile din Buftea” de la emisiunea Happy Hour a lui Maruta a disparut subit. Sau poate nu atat de subit pe cat as crede eu, ca n-am prea mai urmarit emisiunea. S-ar putea sa existe o explicatie si nu am aflat eu, dar cum stiu ca se face cu proiectele esuate din televiziune, banuiesc ca s-a renuntat fara sa se anunte. Explicatiile intotdeauna nasc discutii, asa ca doar in liniste poti trece neobservat.
“Ar fi trecut neluati in seama, cu traiul lor cel fara vina / Chiar daca eu stiam c-ascunde si fantezie si rutina”, spune Ggi Gheorghiu intr-o melodie celebra.
Pentru un telespectator normal, era o rubrica inutila, fara sare si piper, ca o pauza publicitara. Binenteles vorbim despre reportajele cu orasul nostru, ca cele despre vedetele ProTV de la Buftea, cred ca aveau audienta ceva de speriat, mai ales daca Iulia Vantur a mai plans sfasiata de emotii la “Dansez pentru tine” sau daca Laura Cosoi are cearcane dimineata.
Dar cum sunt si cateva reportajele care au legatura cu Buftea, eu ca cetatean al acestui oras European, nu pot sa nu ma uit. Chiar daca majoritatea sunt neinteresante, farama de patriotism local ce salasluieste in mine, ma face sa par interesat, ca o fiara salbatica ce pune botul la un “cutzu-cutzu”. Desi acest “cutzu-cutzu” e destul de fals si amagitor, fiara din mine adulmeca si da din coada, chiar daca stie ca e dusa cu zaharelul. Zaharel ce nu e prea hranitor, din moment ce contine ironii subtile si prezentari tendentioase.
Dupa cateva emisiuni d-astea cam acide la adresa buftenilor, cum ar fi cele cu gratare la bloc, soferii sau fotbalistii din Buftea, am vazut la ultima rubrica, adica aici… cel mai mare si mai dulce zaharel… un reportaj despre cultura orasului, despre teatru!
Ca in “Catelusul schiop” de Elena Farago, poezia copilariei mele, cu care faceam sa planga nu numai babele din sat, ci si curcile din batatura. S-au asa or rade ele?!
„M-a lovit din rautate/Cu o piatra in picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,/De credeam ca am sa mor…
Acum vine si-mi da zahar/Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata/De picior, sa ma razbun!”
Pana sa ma dezmeticesc din savuratul momelii, apare o gagicuta bonda, tanara actrita din oras, care spune scurt, de-mi taie tot cheful: “Sunt o tarfa!”. Haules-baules… Dupa o mica pauza in reportaj, si un sunet grav, de accentuare a ideii, explica si fata de ce e tarfa si cu ce ocazie. Stilul PRO TV, deh… Au zis ca se potriveste la fix tanara draguta cu senzualul “Sunt o tarfa”. Si ca sa puna bomboana pe coliva, stricatii ca mine interpreteaza la modul “a face ceva pe munca cuiva”, reportajul se inchieie cu un fel de urari: “Speram ca aplauzele sa se auda de la Buftea pana la… Crevedia”. Cum i-ai spune pescarului in loc de “fir intains”… “va urez din toata inima success!”
Adica protevistii astia, dupa ce ii dau zaharelul pe la nas fiarei amagite, il retrag brusc si-l baga tot la ei in gura, amuzandu-se ca-n curtea scolii.
Pai sa nu musti din ei?!
„Dar il las asa, sa vada/Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna/Decat a avut-o el.”
.
]]>