Sud Dinamo crescuse brusc in toamna lui 2005, prin venirea celor de la Brigate din PCH si a unor independenți, după ce avusese o primăvară extrem de tumultoasă, culminând cu desființarea grupruilor ce o compuneau, in urma unor scandaluri uriașe cu poliția, cu conducerea și nu in ultimul rând cu cei din PCH.

Abia atunci, când toată lumea ii credea terminați, au constituit cu adevărat o peluză. Raportul calitate/cantitate era extrem de bun, cum nicio altă peluză din țară nu mai avusese. Prin venirea celor de la Brigate, după multiple neințegeleri cu conducerea PCH, peluza căpătase forță, incredere și o unitate cum rar o să mai vezi in Romania!

Era vereama când PCH-ul era pe cai mari și gestiona afacerea cu Pepsi si ceva din spațiul publicitar de pe stadion. Probabil pentru a face o aroganță și a puncta cine e șeful, pe gadul peluzei sud a apărut la un meci banal din acea toamnă, o reclamă cu Blue Air și una cu Astra Bets, parcă. Cu toată opoziția jandarmilor, ele au fost date jos de sudiști pentru a-și punte propriile steaguri. Impăratul s-a apropiat amenințîtor, prin teren, și vorbind arogant la telefon a incercat cu tupeu să repună reclamele. Spre surprinderea lui, a fost intâmpinat cu flegme și curele peste gard.

Mult timp disproporționat, conflictul dintre Nord și Sud risca să bubuie la scară mare, mai ales că acum fortele erau ceva mai echilibrate. Existau zvonuri, lansate cel mai probabil de către cei din afară, că Sudul ar vrea să intre in cealaltă peluză și să preia controlul. In tăcere, lumea chiar se gândea la un mare război civil.

Sudul era complet independent, cum fusese incă de la inființare, si foarte admirat si respectat, chiar și de rivali. Conducerea părea a fi revenit la gânduri mai bune față de noi și aveam permisiunea de a ne pune steagurle pe gard, fără scandal. In plus, probabil pentru că crescusem numeric, au inceput să se pună in vânzare și abonamente la acea peluză, ceea ce nu se intâmplase până atunci. Erau la preț dublu față de cele din PCH, dar asta nu mira pe nimeni.

In condițiilea astea vine deplasarea de la Sofia, pentru un meci cu Levski, in grupele UEFA, noiembrie 2005. Entuziasm maxim! Eram o peluză adevărată și așteptam parcă meciul ăsta să o devedim! Era botezul! S-a pus ban cu ban și s-au inchiriat două autocare, iar conducerea ne promisese că ne vor rezerva bilete acolo, ceea ce nu se intâmplase niciodată in deplasările din țară. 

Era un entuziasm fantastic in Sud, așa că nu puteam să lipsesc din deplasarea asta și mi-am luat liber de la serviciu, doar o zi, miercuri, știind că ne intoarcem joi dimineața și apoi mă duc direct la muncă. Frati-miu a vrut si el să meargă, deși nu prea mai venea in ultimul timp la meciuri. Avea 18 ani și il târam după mine pe stadion de pe la 12 ani. Prietenul meu Mircea și vecinul Mihai Pomană, au ținut neapărat să mă insoțească, chiar dacă nu erau obișnuiți ai peluzei, dar ii fermecase noul stil de ultraserie românesc. Destul de multă lume pentru vremurile alea, dar parcă era mirajul străinătății, majoritatea nu depășise granițele țării niciodată, deaceea era mai multă lume decât ar fi fost intr-o deplasare in cursul săptămânii la Galați, de exemplu…

Din cauza serviciului, n-am putut să ajung să dau banii celui care se ocupa cu strangerea, așa că i-am trimis pe Robert și pe Mircea. S-au intors cam ingândurați și Mircea mi-a zis cu un zâmbet crispat, jumate glumă, jumate serios, nici el nu era sigur cum stă treaba…

– Bă, cică să avem la noi ceva la mână. Un ciocan, un lanț, ceva… că cică sunt cam răi bulgarii, ies la bătaie cu cuțite, surubelnițe…

– Taci, mă, fătălăule, că a făcut ăla mișto de tine. Ce dracu, sunt mai tari bulgarii decât noi la ceva? In plus, ne avem ca frații…

ZIlele dinaintea plecării au trecut greu și emoțiile creșteau. Imi inchipuiam cât de tare o să fie cu băieții pe la terase in Sofia, la bere, lejer, fără poliție… că doar mergem pe baii noștri, independenți, turiști, de ce să avem escortă? Și cum cântam noi cu berile in mână, de răsuna Sofia, acel mândru cânt sudist… „Ale Dinamo ale, Sudul e aici, Dăruiți-ne victoria, Impliniți-ne un vis!”. Imi inchipuiam cum eram atacați de bulgăroi cu ceafa groasă și cum eram sprijiniți și salvați de frații dușmani din Nord. Deși n-aveam nevoie, evident! Noi eram Sud Dinamo!

Ne-am dat intâlnire la intersecția Barbu Văcărescu cu Tei, nu in fața stadionului, unde urma să se strângă Nordul. Așa i se spunea peluzei pe atunci… Incă nu devenise un brand cu acte in regulă, PCH. Ne-am strâns cu vreo două ore inaintea lor, cu noaptea-n cap, să avem timp să facem turism fotbalistic prin Sofia.

Cei de la Brigate s-au strâns in parcarea circului, iar noi restul, la vreo 2-300 de metri, după colț, la biserică. Ei vreo 40-45, noi vreo 25-27, parcă. Nici urmă de gabori! S-a pornit binențeles cu cântec inainte, deja sticlele de băutură erau desfăcute, iar băieții dezbăteau pe indelete istoricul eveniment, intâmplat deunăzi in Ghencea, când s-a luat Asalt-ul de pe gardul spurcaților și incidentele ce au urmat. Tocmai se lansase ideea cu interdicțiile pe stadioane, dar incă nu era cadrul legal.

– Ti-au dat interdicție, mă? Ești primul?

– Nu știu, mă… mă doare-n pulă, vedem noi la Sofia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                       ]]>