Incă un pas pentru Andrei!

Pe 24 octombrie, prietenul nostru Andrei Tudorache este așteptat la clinica din Ucraina pentru o nouă etapă a tratamentului, un nou pas spre a deveni un copil normal.
Părinții au obținut confirmarea de la clinică și factura proformă cu cei 2000 de euro necesari pentru tratamentul din această toamnă. După fiecare sesiune de tratament progresele lui Andrei sunt evidente, dar și de data aceasta părinții mai au nevoie de bani, incă 1000 de euro.
Luna aceasta, Jurnalul National a publicat un articol despre Andrei, sub titlul „Puteți fi ingerii lui Andrei!”
„Părinţii lui Andrei învaţă în fiecare zi să hrănească speranţa. Copilul lor luptă de şapte ani să meargă şi să vorbească. Andrei Tudorache s-a născut prematur şi, din cauza unei hipoxii şi a unei hemoragii cerebrale, i-au fost afectaţi centrii importanţi ai creierului. Diagnosticul: tetrapareză spastică. Pentru a-i ameliora starea, părinţii îl duc periodic la tratament în Ucraina. Dacă până înainte de aceste cure, băiatul avea crize dese de epilepsie, nu putea sta în şezut şi era complet absent, eforturile părinţilor au dat roade.
După a doua cură de anul acesta, Andrei stă în fund, e mai prezent. „Visul nostru e ca în primăvară Andrei să meargă. Vom face nişte tratamente în ţară pentru decongestionarea picioarelor, apoi sperăm să ajungem iar în Ucraina”. Ultima oară, familia Tudorache a fost ajutată de un domn anonim care le-a donat 1.700 de euro, exact cât mai aveau nevoie pentru programarea din luna iulie. „Nici nu ştim cum să-i mulţumim. A fost o gură de oxigen pentru noi, iar rezultatele pentru copil nici nu se pot spune în cuvinte. Acum am reuşit să economisim 1.000 de euro şi mai avem nevoie de încă pe-atât pentru data de 24 octombrie”, explică tatăl.
Cei care vor să fie îngerii păzitori ai băiatului pot face donaţii în contul deschis la BRD, sucursala Buftea, pe numele mamei, Tudorache Veronica:
Cont Lei: RO 04 BRDE 445 SV 6703 386 4450
Sau în contul deschis la BCR, sucursala Buftea, pe numele lui Tudorache Andrei Ştefan
Cont Lei: RO 85 RNCB 059 1120 4497 50001
Sau în contul deschis la Raiffeisen Bank, sucursala Buftea, pe numele lui Tudorache Nicolae Petrişor.
Cont Euro: RO 30 RZBR 00000 6001 0136 644
Mai multe detalii despre povestea lui Andrei puteţi afla la numerele de telefon 0724.514.658, 0733.317.266 sau pe www.andreistefan.eu„
sursa:jurnalul.ro

Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!