Cum să nu mă folosiți

Am făcut câteva petiții către Primăria Buftea anul acesta și am primit răspunsuri prompte, chiar dacă nu de fiecare dată complete și corecte. E simplu, dacă nu vreți să mergeți la ghișeu, intrați pe site-ul primăriei și spuneți ce vă frământă la secțiunea „Petiții”, și veți primi răspunsul in termen legal. Numai că e nevoie de adresa reală pentru a primi răspunsul prin poștă.
Un dobitoc, că nu pot să vorbesc la feminin, nu-mi ies jignirile la feminin nici dacă mă chinui, a zis că poate afla ceva ce il frămână, prin intermediul meu. Individul (foarte probabil individă), care mă jignește și mănâncă rahat despre mine gratuit, pe unde apucă, a depus o petiție pe numele și adresa mea, pentru că, evident, nu are oo și e un escroc interesat de ciolane, sau măcar ceva oase aruncate de la masa altora.
Când am primit răspunsul prin poștă, m-am scărpinat mult timp in cap pentru a ințelege ce-am făcut și despre ce e vorba. A sperat ca eu, in goana după trafic, să public răspunsul primit, dar in același timp să mă bage in gura unora și intr-o problemă care nu mă interesează absolut deloc, in ceea ce privește o proprietate privată, râvnită probabil de mulți in ultimii ani. E vorba de o proprietate pe aleea gării, unde este o casă veche și frumoasă, preluată in mod abuziv de regimul ceaușist și restituită in 2001.
Petiția cerea detalii cu privire la statutul acestei proprietăți, a cui e, cum și de ce. Pentru că nu așa se procedează când vrei să folosești acest site și pentru că nu mă interesează proprietățile private, nu public răspunsul primit și nici nu mă amestec, atât timp cât nimeni nu are vreo dovadă despre ceva dubios.
Cine vrea să facă un bine comunității și dorește din diverse motive să rămână anonim, poate face petiții serioase pe numele și adresa mea… Mihai Eminescu, nr. 1, Bl. R1, sc. A, ap. 18. Sau le poate formula si mi le poate trimite pe internet, le voi depune eu.
]]>
Extrem de urat. Nici nu trebuia sa pui poza cu gardul 🙂
Asta e tipa ce tot spunea ca a scris petitii pe site in cazul cu pricina si nu i s-a raspuns. Ce i-a dat prin cap…
Heeeelp !
Domnule Toba , va rog sa ma ajutati !
Nu am posibilitatea sa va trimit ceva imagini din cimitirul bisericii din Flamanzeni ! Mi-ar fi de mare folos daca ati putea fotografia acolo si expune fotografia/iile…. Vizitand mormantul tatalui meu , zilele trecute , am gasit rasarita , la distanta foarte mica de mormantul tatalui meu si alte morminte , o LATRINA !
Ma indoiesc ca exista autorizatie de constructie pentru minunata cutie mirositoare ( stil arhitectonic ,,de curte ” din resturi lemnoase si alte mateririale ) – undeva in stanga de la intrare
Este crunt, jignitor , frustrant ! Este PROFANARE ! Naturalia non turpia , dar totusi …. Trebuie sa existe limite ! Cred ca este normala parerea comunitatii intr-o astfel de situatie ! Sa mergi la mormantul unei persoane dragi ca sa aprinzi o lumanare si sa te reculegi ( ca urla cateodata dorul – cine are morti , stie ) si sa gasesti acolo un veceu ! Si sa auzi urinand ( sa nu mai zic de altele) enoriasii ……gandind incotro se infiltreaza urina si fecalele …..
In memoria tatalui meu ,( cu totii avem persoane dragi plecate ,,dincolo” va rog sa ma ajutati ! Multumesc anticipat !