Expresul de week-end… Și dragostea moare?


Pe scara mea, la eajul 2, stau domnul si doamna Rusu. Au peste 70 de ani si sunt singuri. Intotdeauna au fost. La ei in casă nu intra aproape nimeni, nu au copii, nici nepoţi şi nici prieteni care să-i viziteze. Doar acum vreo 15 ani, mai aparea cate o tânără pe scară, intrebând la ce etaj stă doamna profesoară.

Doamna Rusu a fos profesoară la un liceu de aici de la noi. O femeie mică, slabă, cu părul alb, perfect drept, până la umeri. Era foarte ok ca om şi ca profesor, de aceea o mai şi vizitau eleve, in primii ani de la pensionare. N-am făcut liceul ăla, dar ştiu cum era pentru că am făcut câteva luni meditaţie la geografie cu ea. Când nu era domnul Rusu acasă, intreba de câteva ori, când sunam la uşă… “cine e?” După ce se uita secunde bune pe vizor, desfăcea cu cheia si deshidea uşa, dar blocată de lanţ. Abia atunci, asigurându-se că sunt eu, imi deschidea si lanţul. Se scuza zâmbind… mereu zâmbea… şi imi spunea jenată că ii e frică singură acasă. Când se ardea vreun bec pe scară sau se lua lumina, nu urca niciodată singură, ci aştepta intotdeauna pe cineva cu care să urce, recunoscând zămbind… “mi-e frică”.

Imi plac enorm perechile de bătrâni, care incă mai au ce să-şi spună, care incă se mai simt bine impreună, se plimbă impreună, nu concep viaţa separat şi care culmea… se mai şi iubesc. Domnul si doamna Rusu erau mereu impreună, peste tot, la braţ. Se plimbau seară de seară, vorbind incet şi calm… Fericiţi, mereu fericiţi.

In ultima vreme l-am văzut pe el din ce in ce mai slab, mai palid şi mişcându-se greoi. Era clar ca e bolnav… Ei au şi o curte sărăcăcioasă, aproape, unde işi petrec majoritatea zilelor de vară, aşa că nu eram surprins că nu ii mai văzusem in ultima vreme. Săptămâna asta am zărit-o doar pe ea, pe stradă, de vreo 5-6 ori pe zi. Singură… Mi s-a părut ciudat, dar in graba mea nu m-am mirat. Obişnuia să mă mai oprească pe scară din când in când, şi să mă intrebe ce mai fac, pe unde mai lucrez, când mă insor sau ce mai fac ai mei, care-i fuseseră elevi. Ii răspundeam repezit. Tinereţea e grăbită… n-aveam timp şi chef să stau la discuţii. Ii dădeam “saru’ mâna” din viteză şi ea imi răspundea mereu, absolut mereu, zâmbind… “bună, Bogdan”.

Azi, când am ieşit din scară, am intâlnit-o singură jos. I-am aruncat obişnuitul “saru’ mâna” in paşi grăbiţi. Am apucat totuşi să remarc că era doar o umbră a femeii fericite… Rezemată de colţul peretelui, s-a intors greoi şi mi-a răspuns invariabil… “bună, Bogdan”. In locul zâmbetului, acum era o faţă tristă, ochii plânşi şi un batic negru. Parcă nu era ea. Mi s-au tăiat picioarele şi atunci am inţeles de ce se plimba singură in ultimele zile… Domnul Rusu murise…

Ştiu la ce se gândeşte acum când se plimbă singură pe strazi, dar nu ştiu cum se descurcă trăind singură in casă, la cât ii e de urât. De obicei, la vârsta asta, după atâţia ani de iubire, nu ai cum să mai trăieşti singur multă vreme.

Afara de lacrimile pe care le am in ochi, când scriu asta, mi se mai furnică şi pielea auzind cum cântă in teii din faţa blocului, o cucuvea sinistră, care parcă a simţit starea mea.

 

Şi noi am fi in stare să dăm cu piciorul la 5 ani, doar pentru că unul vrea meci, iar altul, film…

 

Scris de mine in iulie 2010 pe demodaveche.ro

]]>

3 raspunsuri
  1. betty
    betty says:

    Un gest frumos din partea dvs si ceva de invatat, fiecare vom parcurge acest drum intr-un fel sau altul.
    Comunitatea noastra din pacate nu ofera nicio sansa acestor oameni.

    Poate ar fi momentul sa constientizam impreuna ca trebuie sa existe un CLUB AL SENIORILOR asa cum ar trebui sa existe si un spatiu de intalnirilor pentru ceilalti. Fiecare etapa de varsta are nevoile sale de informare, comunicare si colaborare, intrajutorare si de ce nu Comunitatea prin reprezentantii sai poate pune in aplicare concepte moderne care se refera la educatie, pedagogia grijii, asistenta si sprijin ,etc.

    Răspunde
  2. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Multumesc. Din păcate toată lumea se imbulzește sa salveze copii pe facebook si chiar animalele de pe străzi, dar bătânii sunt uitați, ca un firesc trist.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.