Ana Maria Prodan, preşedinte
Ana Maria Prodan este de astăzi noul preşedinte al formaţiei FC Snagov. Fosta impresară se află la cea de-a doua experienţă de acest fel, după ce în sezonul trecut a condus o altă formaţie din judeţ, CS Buftea.
Odată cu numirea acesteia ca preşedinte, Cristi Ţermure a fost desemnat noul antrenor principal al clubului ilfovean. Târgovişteanul va fi secondat pe bancă de fostul colaborator de la Buftea, Laurenţiu Tudor.
„De astăzi sunt preşedintele clubului FC Snagov. Am ajuns la un acord cu domnul primar şi cu Gabriel Oprea, iar de acum mă apuc de treabă. Ţermure va fi principal şi sperăm împreună ca echipa să îşi revină şi să părăsească această zonă periculoasă din clasament. Va fi foarte greu, dar nu imposibil. Ne aflăm într-o situaţie grea, însă totul se va rezolva.”, a declarat Ana Maria Prodan.
Preşedintele clubului snagovean speră ca experienţa de anul trecut să nu se mai repete. „Anul trecut am greşit mult pentru că am fost foarte bună cu jucătorii. Am spus să fim prieteni şi să ne înţelegem bine, însă nu mai merge aşa. Se crease o atmosferă ce nu a priit fotbalului. Acum va fi total diferit. Am vorbit cu jucătorii şi le-am spus că între noi va fi o relaţie de la preşedinte la jucător. Cine se va plânge sau nu va fi în stare să joace la cerinţele noastre nu mai are ce căuta la acest club. Este liber să plece, să joace în Liga a II-a şi a III-a.”
Totodată, Ana Maria Prodan spune că nu se va mai baza pe imaginea pe care o are şi că va începe cu munca de jos. „La Buftea am greşit pentru că am spus că imaginea mea va face bine echipei, însă nu a fost aşa. Acum nu va mai fi la fel, cu toţii vom începe de jos şi ne vom face o imagine prin jocul şi evoluţiile noastre.”
După spusele noului preşedinte, obiectivul va fi menţinerea în cel de-al doilea eşalon. „Anul acesta ne propunem să rămânem în Liga a II-a, însă de la anul, cu ajutorul domnului primar, cât şi al lui Gabi Oprea şi Lutz Stache vom încerca să promovăm. Avem planuri mari cu FC Snagov.”
Numirea Ana Mariei Prodan ca preşedinte a adus pe lângă schimbarea antrenorului şi modificări în teren. Astfel, Ionuţ Irimia, fostul portar al Petrolului Ploieşti, a venit liber de contract la echipa ilfoveană. Totodată, până în pauza de iarnă se va încerca aducerea a încă doi tineri jucători de la Şcoala de Fotbal „Nucet”.

Deci se cunoaste deja o prima retrogradata ins eria asta… chiar daca cica va baga bani Luţ Stache ăla si s-ar putea sa fie a doua echipa a Rapidului.
Doamna Ana oricum avea pile la Snagov… amintiti-va de blatul ordinar cu noi
[url] http://www.expresuldebuftea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=582:cs-buftea-fc-snagov&catid=44:sport&Itemid=65%5B/url%5D
Deci se cunoaste deja o prima retrogradata ins eria asta… chiar daca cica va baga bani Luţ Stache ăla si s-ar putea sa fie a doua echipa a Rapidului.
Doamna Ana oricum avea pile la Snagov… amintiti-va de blatul ordinar cu noi
[url] http://www.expresuldebuftea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=582:cs-buftea-fc-snagov&catid=44:sport&Itemid=65%5B/url%5D