Lacul Gâştelor… varianta pe islaz
De la islaz la gazon si inapoi
Era o vreme cand terenul de fotbal de la Buftea era doar un islaz pe care paşteau gâştele localnicilor, deranjate doar din cand in cand de o vacă mai tupeistă. Şi nu le venea greu fotbaliştilor de pe vremea aia să bage materiale cand intrau pe gazon, chiar dacă se tăvăleau in balegă şi găinaţ… şi nici măcar nu incercau să le ocolească in alergare, cum ocolesc jucătorii de azi bălţile. Nici nu conta in ce ligă activa echipa, se juca doar de plăcere, nu pe bani şi nici pe ochii frumoşi din tribune. Acolo erau doar cei pasionati, care bateau aleea gării pe jos şi nu işi punea problema de parcare şi de scaune sau acoperiş.
Azi avem stadion modern, bani grămadă la echipă, ochi frumoşi in tribună, dar ceva parcă nu merge. In parcare sunt mai multe maşini decat oameni in tribune, de gazon s-a ales praful, deşi daca aflaţi câţi bani s-au băgat in el s-ar putea să vă ia ficatul, iar pe teren au inceput să apară nişte băieţi care s-ar putea, mâine-poimâine, să aibă pretenţia să fie numiţi fotbalişti.
Cineaştii au pus in scenă o parodie reuşită… „Lacul Gâştelor”.
Porecliţi de noi Cineaştii, jucătorii bufteni au fost mai degrabă figuranţi in această piesă, interpretând roluri de gâşte, alergate la un moment dat de personajul principal, un câine plictisit, care a pătruns pe gazon, alergat fiind de stewarzii in cizme. Propun pedepsirea lui in conformitate cu Legea 4/2008, interdicţia de mai intra pe stadioanele din ţară şi eventual vizionarea meciurilor echipei de la secţia de poliţie.
Nu am ce să vă povestesc despre meci, când nu s-a pus nici un moment problema invingătorului, iar noi
n-am avut decât o amarâtă de semiocazie, mingea căzând pe bară la lovitura liberă a lui Dorobanţu (vezi video). Echipa a fost praf pe noroiul ăsta! Nici unul dintre atacanţi nu a reuşit absolut nimic, Păun, Ioniţă şi Andrei Dumitrescu, revenit după o escală eşuată la Otopeni, au fost cam degeaba pe teren. Ca şi ceilalţi jucatori dealtfel… poate mai puţin China care a muncit mult, revenit pe postul de fundaş central din cauza suspendării lui Badea, şi care a mai fost şi depăşit, mai ales ca trebuia de multe ori să facă şi treaba colegului său, nou venitul Ardeleanu (sper sa nu mă insel) care a fost foarte ezitant.
Apropo de China… odată cu revenirea in echipă a lui Mateo Dorobanţu, banderola de căpitan a trecut la acesta din urmă, chiar dacă fundaşul a jucat in aproape toate mecirile din tur şi s-a implicat mai mereu total in joc. Candva am sustinut ca banderola ar trebui purtata de Dorobantu, dar mă intreb daca e corect acum? Pe noul portar al echipei, Plopeanu, il putem trata separat… Are fizic de portar şi a făcut un meci foarte bun, limitând proporţiile scorului, chiar dacă la primul gol poate avea o parte din vina, ciocnindu-se cu fundaşul Ardeleanu. Sunt de acord şi cu atitudinea lui de la intrarea la vestiare, la pauză, cand injurat fiind de suporterii „adevăraţi”, nu a lăsat capul jos şi i-a privit tupeist in ochi. Intuiesc care ar fi fost atitudinea celor care injurau, daca nu ar fi existat gardul si ar fi fost la 2 metri de fizicul acestui portar…
Nu vreau să iasă un articol vehement acuzator către cei de la echipa de fotbal, pentru că e doar primul meci dezastruos, după o serie de altele care mi-au plăcut şi care mi-au dat speraţe. Vreau să sune doar a articol alarmă, pentru că după câte am văzut in meciul ăsta… nu numai că am fost invinşi categoric şi n-am jucat absolut nimic, dar atitudinea şi jucătorii noi vor strica tot ce s-a construit in toamnă. Şi credeţi-mă că am un fler in a ochi din prima jucătorii şi echipa fără viitor!.. Schimbările din lotul echipei efectuate in iarnă s-ar putea să taie avântul pionieresc luat la sfârşitul turului.
Şi nu e bine pentru cei implicaţi să ştie, că spre deosebire de milioanele (!) de euro băgate in fotbal pe vremea lui Bălălău, cand nimeni n-a avut posibilitatea să ceară socoteală, acum e mai greu să te descurci cu avalanşa de acuze din partea contribuabililor puşi in temă şi nemulţumiţi de atitudinea de la echipă.
]]>

Mi-a placut ce si cum ai scris Expresule.Nu am caderea sa etichetez eu comentariile vis-a-vis de un subiect sau altul dar astfel esti pe faza.Personal sunt de acord.Felicitari

Si eu am fost de accord 100% cu ce a scris Expresul si cred ca nu suntem singurii , dar majoritatea care au avut ceva de spus , au punctat 2-3 subiecte mai jos. Numai Bine !
P.S. Inca o data vreau sa spun ca nu este cazul sa renuntam la echipa locala de fotbal , este cazul sa se administreze corect fondurile si toata lumea sa munceasca sa puna umarul , sa mergem de placere la un meci, nu promovam ca nu avem bani… NICI O TRAGEDIE , dar sa avem curajul sa tinem capul sus . Pierdem un meci , 2 – 3 , iar NICI O TRAGEDIE atata timp cat vedem ca oamenii aia din teren au facut tot posibilul sa evite infrangerea , atata timp cat toti au muncit si s-au tavalit si AU FORMAT O ECHIPA ! , nu jumate alearga de le sar capacele , isi rup picioarele , se tavalesc prin noroaie si in a doua repriza intra cu acelasi echipament ud fleasca , pe o vreme pe care nu dai un caine afara , si altii alearga in figuri , lovesc mingea in basini , ca ei sunt mai tehnici si mai fotbalisti decat ceilalti !(nu ma intereseaza ce face fiecare cu viata personala si daca unu sta acasa si vine banu , iar altul rupe ghetele la meciuri ca sa si-l castige , NU MA INTERESEAZA ! dar in teren toti trebuie sa fie o echipa si sa munceasca la fel de mult)

Sunt perfect de acord cu cele spuse mai sus, la echipa asta nu se mai pune suflet ecat mai mult sdin partea jucatorilor care au familie deoarece totodata trebuie sa-si ntretina familia, ceilalti se multumesc cu praful de pe toba parintilorsi vin la fotbal doar sa treaca timpul.
Sper ca de etapa viitoare sa fie ceva mai bun, dar parerea mea sincera este ca nici antrenor nu prea are echipa asta, cand era radudoi era alta atitudine acum sincer nu vad atitudine din partea antrenorului, face unele schimbari gresite sau poate fortat de imprejurari( sa nu se supere unul sau celalat).
Trecem peste infrangere si sa speram ca vom vedea mai multa munca, fara figuri pe teren si mult noroc ca au nevoie si de asta.

Expresule, am 43 de ani si am renuntat de mult sa ma uit la un meci de fotbal din campionatul intern,condus de cooperativa ilustrului Mitica Dragomir. Si sti de ce?
Pentru aceleasi motive enumerate de tine mai sus.Pentru ca fotbalul nu mai este un joc practicat de placere si cu pasiune.Este o afacere banoasa pentru toti cei implicati in ea; pentru jucatori,antrenori , presedinti de club, arbitri, patroni,etc Sti ce cred eu ca ar trebui facut? Sa nu mai dam atita atentie acestui sport, sa ne intoarcem fata catre alte sporturi,facute de sportivi adevarati.
Te-ai dus vreodata la sala de sport de la HOTELUL PANA DE AUR, de pe drumul care merge la DARZA?
Cred ca nu ….daca mergi acolo in fiecare zi de la ora 17:00 o sa vezi copiii care se antreneaza in alte sporturi si pe care nu-i baga nimeni din presa in seama… de ce oare ma intreb?
copii aia practica SAMBO ,un judo mai elaborat,si muncesc ,frate la antrenamente,si crede-ma ,e placut sa-i vezi cum se antreneaza cu pasiune si le place sa faca ceeace fac.
In loc sa-i fotografiezi pe aia care alearga in dorul lelii pe terenul de fotbal,doar asa ca sa faca prezenta,ca banii oricum si-ia luat,si nu putini,urmareste mai bine copii aia ,….iti spun eu ca merita

I-as urmari, zau… dar mi-e mai greu sa merg unde nu cunosc… ca n-am stofa de ziarist.

Dar nu cred ca asta cu stofa de ziarist te impiedica sa scri ceva si despre ei… si apoi te poti interesa …nu cred ca te va impiedica cineva sa faci asta

As dori si eu mai multe informatii despre aceasta sala de sport(ce sectii au, conditii de inscriere?)

nu stiu sa dau mai multe informatii… poti merge in fiecare zi dupa 17;30 acolo la sala si sigur vei fi informat asa cum trebuie

azi am stat alaturi de copii astia la antrenamente pe terenul de fotbal unde copii astia alergau pe marginea lui ,bineinteles,fara sa strice gazonul si asa „impecabil”cum a afirmat o persoana de la ADPP-buftea
. vreau sa arat aici ca ,spre diferenta de „marii nostrii fotbalisti”,copiii astia sint buftenii 100% si au tot dreptul din punct de vedere moral sa se antreneze acolo,cu atit mai mult cu cit copii astia nu strica nimic asa cum strica „marii ” fotbalisti cu crampoanele lor
stiti voi oare pentru ce se antreneaza copii asti?(niciunul nu are mai mult de 13 ani) pentru o medalie de tinichea si o diploma din hirtie….dar pentru ei valoreaza infinit mai mult