Primarul recunoaște problema, dar refuză să înlăture pericolul pentru copii. Gardul și trotuarul școlii nu se refac nici anul acesta.
În ultimul timp v-am tot arătat cum, din ambiție ridicolă, Gheorghe Pistol refuză orice idee, propunere și soluție venită din partea noastră, a consilierilor USR Buftea. Azi am testat asta printr-o procedură foarte simplă, elementară pentru a-i demonstra vanitatea.
Am analizat proiectul de buget propus de primar și am constatat că, deși exagerate sumele și cu de toate, inclusiv promisiuni electorale, conține suficient de multe idei și propuneri pe care le-am avut noi în ultimul an. Prin urmare, am decis să-l votăm și noi, dar cu condiția să ne fie adoptat un singur mic amendament, puțin constisitor, dar foarte urgent pentru oraș, pentru învățământ, pentru siguranța copiilor.
Am fi putut să ne prefacem că avem de lucru și să facem din ambiție 10-20 de amendamente, nu ne era greu, dar le dădeam lor bătăi de cap, nervi și timp pierdut. N-am vrut să încurcăm gratuit, dar am sperat că măcar acest amendament trebuie să fie aprobat. Am început chiar susținerea amendamentului cu laude pentru întocmirea bugetului. A fost și un test de negociere politică. Așa fac politicienii serioși la adoptarea bugetului, colaborează, dacă se gândesc cu toții doar la cetățeni, nu la ambiții și interese personale.
Gardul cele mai bune școli din Ilfov a fost legat cu sârmă să nu se prăbușească

Amendament USR Buftea:
- Alocarea a + 100 000 lei pentru gardul Scoalii Gimnaziale nr. 1 și trotuarul aferent, zona Aleea Constructorului (bl.20) 65 ml – Cap. 65.02 Invatamant Investitii
Finanțarea obiectivului ar putea fi făcută prin mărirea incasărilor la Cap. 350201 “Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale” cu + 100 000 lei.
Pentru că tot mai mulți șoferi parchează în locuri nepermise, pe trecerile de pietoni și pe domeniul public și trotuare, punând în pericol pietonii, se impune disciplinarea lor prin aplicarea de amenzi, coform legii.
Având în vedere că în anul 2024, Poliția Locală Buftea a aplicat doar 27 amenzi pentru astfel de nereguli, în cuantum total de doar 8685 lei, în 2025, aplicând cu adevărat legea, se poate ajunge la cel puțin 1 amendă/zi, crescând astfel bugetul cu minim 100 000 lei pe an. În Buftea needucații parchează ilegal, iar Poliția Locală se preface că dă le amenzi.
Motivele care stau la baza acestui amendament:
• Gardul e în pericol de prăbușire, fiind un real pericol pentru copii, in acest moment plăcile de beton fiind prinse cu sârmă între ele
• Este afectată imaginea orașului și a învățământului local
• Trotuarul trebuie mărit, pentru că e extrem de îngust și pune în pericol siguranța copiilor și părinților, mai ales la ore de vârf când circulația rutieră e semnificativă.
• Aceeași propunere a fost făcută în Consiliul Local Buftea în anul 2021 și situația persistă, deși primarul orașului a precizat că va lau măsuri
• Se impune aplicarea corespunzătoare a legii pentru că oprirea, stationarea sau parcarea autovehiculelor in locuri nepermise constitue deja o mare problema a orașului
Noul gard ar putea fi mutat cu doar 1 m în interiorul curții școlii, pe această latură fiind loc suficient înăuntru, nefolosit.
De ce a refuzat această propunere și cum il convingem totuși
După cum veți vedea în video de jos, primarul, susținut de consilierii PNL cadre didactice, deși a recunoscut problema, a inventat tot felul de motive pentru a respinge propunerea noastră. A zis că oricum face altă dată, că se poate folosi trotuarul celălalt și nici nu vrea să folosească bani din amenzi, că nu vrea să dea amenzi celor care parchează pe trecerile de pietoni. Asta ar fi o altă problemă, cu amenzile, la care vom mai reveni.
In concluzie, din vanitate, omul nu vrea nici mort să accepte vreo soluție și propunere de la noi. Preferă să riște siguranța copiilor, preferă să aibă imginea sa și a orașului de suferit, dar să nu cumva să creadă lumea că am făcut noi ceva și nu el. Toate propunerile, amendamentele și proiectele noastre din consiliul local au fost respinse până acum. Și vor fi în continuare, dacă are majoritate.
După cum vedeți, am incercat să avem un dialog, o negociere, o înțelegere cu el, dar e imposibil. El face ce vrea. Nu-i bai, o să-l presăm mediatic și pe la alte instituții, până va face ce trebuie. Iar multe din propunerile cu care a venit acum în bugetul local sunt reacțiile lui la presiunile noastre.
Soluția: susțineți in social media ideile noastre și el se va simți presat să le adopte!




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!