Intrari dupa Bogdan Toba

Proiectul imobiliar, care i-a unit pe fostul primar Stoica și pe Pistol, pune în pericol copiii

Surpriza de proporții ieri la ședință, nu a fost atitudiena lui Pistol, ci atitudinea lui Ion Stoica. Fostul primar, acum consilier, a fost prezent pentru prima oară după vreo 3 luni, fără colegul său Costel Dumitru , și el absent de ceva luni. Chiar vă ziceam ședința trecută că sunt îngrijorat de absența lor.

Cu ce se alege Buftea de pe urma Campionatului Mondial de anduranță ecvestră pentru juniori

Competiția anuală de anduranță ecvestră, organizată la Buftea, a fost ridicată anul acesta la rangul de campionat mondial pentru tineret și juniori. Evenimentul este unul de suflet pentru primarul Gheorghe Pistol, fiind organizat de bunul său prieten Viorel Dabija, și susținut cu bani publici prin președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.

Oficial: Cimitirele medievale de la Buftea, interpretări pe baza descoperirilor arheologice

În noiembrie 2020, în scopul demarării lucărilor la Ansamblul Rezidențial Esplanada de pe terenul primarului Pistol, o echipă de la Ministerul Culturii a venit să facă descarcarea arheologică. Asta pentru că noul cartier urma să fie construit în „zona de protecţie a sitului arheologic La Cârna”, pe locul celei mai vechi așezări buftene, unde bătrânii […]