Transparența primăriei
Imaginea asta ilistrează cel mai bine transparența Primăriei Buftea, sub comanda lui Ion Stoica.
Cu ocazia finalei UEFA s-a montat un ecran, pe care urma să se vadă meciul. Evident, nu s-a strâns aproape nimeni să-l vadă, dar ecranul imens, sub formă de paravan, a rămas acolo de 20 de zile. De ce?
Evident, se va spune că s-a pierdut scara sau cheia de 14, de aceea n-a fost dat jos. In realitate, e folosit ca paravan pentru persoane mai mult sau mai puțin dubioase, oameni cheie in campanie, intâlniri, dicuții, intrări, ieșiri din primărie, ziua sau noaptea.
Simbolizează transparența de care ne tot vorbesc candidații la primărie, mai ales transparența lui Stoica. E drept, a fost ceva mai transparent decât Bălălău, dar transparența nu inseamnă „dacă te interesează vino la primărie să afli” și nici să pui pe site-ul instituției doar ceea ce-ți convine.
Nu ne facem iluzii, chiar dacă domnul Pistol promite transparență ca viitor primar. Timp de 4 ani s-a cam ascuns și chiar pare in general un tip ascuns… cum să devină transparent dintr-o dată?! Ce, noi suntem copii?
]]>
Daca exista transparenta, nu mai aveam campanie electorala inversunata. Din pacate in Buftea din 2004 incoace, am stiut ca avem primar, doar 30 de zile in campania electorala, in rest se „lucreaza la proiecte”. Firar ale dracu de proiecte, cat de greu iti este sa iti gasesti 5 ore (de preferabil seara) pe saptamana, sa te duci in fiecare cartier sa vorbesti cu cetatenii?
[quote name=”antonescu”]Daca exista transparenta, nu mai aveam campanie electorala inversunata. Din pacate in Buftea din 2004 incoace, am stiut ca avem primar, doar 30 de zile in campania electorala, in rest se „lucreaza la proiecte”. Firar ale dracu de proiecte, cat de greu iti este sa iti gasesti 5 ore (de preferabil seara) pe saptamana, sa te duci in fiecare cartier sa vorbesti cu cetatenii?[/quote]
Buna ziua, in parte va dau dreptate, nemultumirile sunt multe, asteptarile sunt mari. Sunt convinsa ca multi sunt in situatia de a nu sti ce sa faca pe data de 10 iunie, eu personal inca nu sunt decisa nici daca sa merg la vot si probabil ca si mine multi sunt scarbiti si dezamagiti. Dincolo de toate astea ramane intrebarea : Ce sa facem, sa ne implicam sau nu, sa lasam pe altii sa decida?
In aceasta campanie am avut ocazia sa fim vizitati atat de echipa pnl a domnului Pistol , cat si de cea a domnului Stoica.
La adresa domnului Stoica , in calitate de parinte, m-a deranjat mult faptul ca si-a permis sa imparta pe strada copiilor produse de patiserie (produse fournetti), cu care personal nu sunt de acord, ca parinte incerc sa imi protejez cat mai mult copilul, si daca asupra altor lucruri nu am control macar sa am control in ceea ce priveste alimentatia copilului meu , nu asa se face campanie, nu asa castigi voturile parintilor ! Mai bine facea ceva cu cainii de pe strazi, pur si simplu sunt o amenintare pentru copii.
Fiecare avem parerile noastre, e bine sa le spunem, sa le analizam.
Fiecare candidat are in spate un staff de campanie, condus in general de un sef agreat de catre candidat. In foarte multe cazuri greselile nu le fac direct candidatii, care au tot interesul ca imaginea lor sa fie cat mai putin compromisa. Lucrurile astea se intampla acolo unde un candidat se zgarceste sa angajeze un profesionist, care vine cu echipa lui, iar astfel de lucruri nu se intampla. La noi momentan merge si asa, insa va veni o vreme in care micile atentii electorale, nu vor mai conta pentru cei care aleg in acest oras, sunt sigur ca pana atunci va mai trece ceva vreme. Eu sunt scarbit de faptul ca in 2012, in Buftea se fac liste de „protocol electoral”, iar unii dintre noi accepta anumite foloase materile pentru exercitarea votului catre un anumit candidat. Momentan, o parte din orasul nostru, nu a ajuns la un nivel de spirit civic si responsabilitate, incat sa constientizeze ca anumite foloase materiale sunt trecatoare si micile atentii sunt doar o forma mascata de ati creea obligatii electorale.
Uite cum contribuim la transparența primăriei… paravanul a fost dat jos dimineață.