Prostie sau hoție? Fără să fie anunțați, buftenii tocmai s-au trezit că au de plată sute de lei în plus la gunoi!

Cetățenii din Buftea au fost șocați zilele astea, trezindu-se peste noapte, după ce și-au achitat impozitele anuale, că le-a apărut de plată cel puțin 400 lei de gospodărie, o taxă bizară de salubrizare.

Primaria Buftea și compania Iridex nu au anunțat nimic. Au fost câțiva cetățeni care au observat nenorociarea pe Ghișeul.ro. S-a dat alarma pe Local Buftea și foarte mulți au confirmat că au pățit-o.

S-au dus la primărie, unde deja se formase coadă, au pierdut câteva ore să se lămurească. N-au avut nicio vină, au venit cu contractele de salubrizare, cu chitanțele, balamuc.

Ciudat e că angajații primăriei nu au reușit să-i convingă despre ce a fost vorba. Au spus ceva de o taxă pentru cei care nu au contract de salubrizare, dar majoritatea cetățenilor au fost puși pe drumuri și taxați astfel, deși sunt în regula.

La finalul lui 2025, Consiliul Local a adoptat o hotărâre care prevede taxarea gospodăriilor care nu au contract cu firma de salubrizare, Iridex. Taxa este de 75 de lei de persoană. Doar că această taxă a fost aplicată acum și gospodăriilor care avea deja contract în derulare, unii aflând că au de plată și peste 1000 de lei pe 2026.

HOTĂRÂREA NR. 141 din 31 octombrie 2025 pentru stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul

A fost o greșeală colosală a primăriei sau o tentativă de fraudă. Până nu iese primarul să lămurească public, înțelege fiecare ce vrea. Au trecut 5 zile, nu a zis nimic.

În 2026, primaria unui oras european, e condusă de un liberal absolvent de Electronică și Telecomunicații, care s-a îmbogățit din IT. Și totuși nu comunică, nu e digitalizată și nici transparentă, cetățenii trebuie să afle din gură în gură și să meargă personal cu actele în brațe la primărie, la camera M9, să stea la cozi, să piardă o zi.

Sursa Foto Pagina Primăriei Buftea care se numește, amuzant, Buftea Smart și care are 20 de postări pe zi. Niciuna despre acest subiect.

Eugen Duță – Consilier Local USR Buftea:

14 milioane de euro este valoarea contractului IRIDEX cu Primăria Buftea. Afară de ce plătesc cetățenii.

Deșeurile vegetale au o soartă incertă. Fie nu sunt ridicate cu lunile, ceea ce creează frustrare în rândul buftenilor, fie sunt ridicate și aruncate în Pepinieră, pe malul lacului Flămânzeni.

Reciclarea este o glumă proastă. La blocuri nu există reciclare.

Colectarea deșeurilor textile nu există, deși erau obligați s-o implementeze începând cu 01.01.2025, conform normelor UE.

Și colac peste pupăză, mii de bufteni s-au trezit supra-taxați de Primărie, probabil din cauza raportării greșite a celor de la IRIDEX.

Acum buftenii sunt chemați la Primărie, pe timpul și pe nervii lor, să clarifice situația. Oamenii trebuie să aducă contractele pe care le-au semnat cu IRIDEX, dar pe care nu le-au mai primit înapoi contrasemnate și înregistrate. De asemenea, e importantă și dovada achitării facturilor. Probabil că și dosarul cu șină e obligatoriu… nu știm… Apoi se stă la coadă.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *