Poliția Buftea comunică pentru prima oară cu cetățenii
La intîlnire au participat și doi reprezentanți ai Poliției Ilfov, unul dintre ei fiind purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Ciprian Romanescu. Inițiativa a venit in urma mai multor postări ale nostre pe Facebook despre spargerile din zona Buftea, mai ales după ce v-am invitat să facem petiții cât mai mulți la IPJ Ilfov. Cred că le-am cam blocat mailul, așa că au decis să comunice mai simplu. Bogdan Chiș a avut astfel de intâlniri și cu reprezentanți ai comunităților din Mogoșoaia și Corbeanca, localități aflate „in curtea” Poliției Buftea. Vreau să ințelegeți din start că nu am fost acolo ca jurnalist sau ca politician, ci ca reprezentant al comunității, Nu am intenționat să pun intrebări incomode, să descos sau să ii prind cu ceva. Am incercat, ambele părți, că construim o punte care nu a existat până acum, ceva de neinchipuit in societatea zilelor noastre. Despre spargerile de locuințe
- au confirmat existența unui număr mare de spargeri, mai ales in perioada noiembrie-ianuarie, dar vor să ințelegem că ei nu pot comunica prea multe pe acest subiect din câteva motive destul de rezonabile: nu vor să alarmeze populația anunțând astfel de fapte, panica in comunitate fiind ultimul lucru pe care il dorește poliția, nu pot nici anunța fiecare caz rezolvat, pentru că ar interveni o relaxare, iar oamenii nu vor mai fi atenți, și acțiunile poliției in aceste cazuri au nevoie de maximă dicreție, pentru a destructura intraga bandă de hoți sau cât mai multe. Este un cerc vicios al comunicării din păcate. Prea puțină nu e ok, dar și prea multă strică.
- e nevoie mare de campanii de informare si instruire a populației pentru a preveni aceste fapte, prevenția fiind una din soluții, alături de alarmele și camerele de supraveghere, dar și de contractele cu firmele de pază.
- Poliția nu poate fi firmă de pază, ea are resurse limitate, patrulează in funcție de zonele vulnerabile
- ca sfaturi, ar trebui să fim foarte atenți in privința postările de pe Facebook, când anunțăm că plecam de acasă sau când ne etalăm avuția. Toți hoții sunt pe Facebook! De asemenea, sunt foarte multe spargeri cauzate de uși uitate descuiate, ceea ce mi-a ridicat o sprânceană necredincioasă, dar domunul Chiș a insistat că, deși pare greu de crezut, se intâmpla des.
- nu am insistat pe discuția despre camerele de supraveghere din oraș, pentru că nicio autoritate nu trebuie să comunice care merge și care nu, și de ce, și când. Putem să insistăm instituțional pe tema asta, dar nu e ok să publicăm informații ce pot favoriza infactorii.
- Intre timp: Politistii ilfoveni au destructurat o grupare specializata de furturi din locuinte. Un suspect din Buftea impuscat!
- după ce am publicat faptul că infraționalitatea a crescut in ultimii ani in Buftea, am solicitat și coeficientul din 2018, și mi s-a confirmat că a crescut, dar foarte puțin, față de 2017.
- o mare problemă cu care se confrută poliția in privița infraționalitatii (inclusiv a furturilor din locuințe și gospodării) este impacarea cu victima. Au fost nu mai puțin de 48 de cazuri de impăcare in 2018, legea permițând, polițiștii muncind degeaba, hoții continuând după o perioadă. Văzându-se identificat, hoțul returnează paguba și/sau cere iertare și se impacă cu victima, mai ales in zonele unde sunt vecini și se cunosc.
- polițiștii au recunoscut că folosesc foarte mult Facebook-ul pentru a rezolva cazuri, că sunt prezenți și știu ce se intamplă pe Facebook, și chiar ne indeamnă să sesizăm lucruri suspecte pe care le vedem. Mi-au și dat 2-3 exemple de cazuri rezolvate cu ajutorul Facebook-ului. Postați pe Facebook orice vi se pare suspect, mai ales imagini foto/video. Polițistii pot face oricând niște legături utile cu cazurile lor. Vă recomand grupul Local Buftea. Sau pe mail la politia.buftea@if.politiaromana.ro sau sunati la ei, la 021 350 55 87.
- da, s-au intors in zonă mai mulți infractori din pușcării odată cu recursul compensatoriu, deși deocamdată nu e ceva semnificativ. Știm cu toții că justiția pusă pe butuci, poate aduce mari probleme și nouă și polițiștilor.
- am intrebat de patrule de jandarmi și mi s-a răspuns că jandarmii nu patrulează, ei sunt solicitați doar la cazuri speciale. Echipaje de politie insă patrlulează zilnic in zone sensibile
- sigur, pentru mulți nu pare o chestiune vitală, dar am adus-o in discuție
- din lipsă de oameni, Poliția Buftea preferă să se concentreze pe DN1A, unde pericolul e mult mai mare, și unde, din fericire, sunt tot mai puține victime in ultimii ani.
- in interiorul orașului, Poliția Locală Buftea are și ea atribuții in domeniu. Cam pentru asta fiind creată de fapt, pentru probleme mai lejere.
- putem suna la Polițai Locală să reclamăm un trotuar sau o trecere de pietoni blocată de o mașină, dar și la dânșii, la Poliția Buftea. Singur că dl. Chiș nu s-a degrevat de sarcini, dar din dinamica discuției ințeleg că putem semnala intâi la Locală, la 031 824 15 85. Apoi la ei la 021 350 55 87. In niciun caz la 112. Acolo doar urgențele.
- asta a fost inceputul discuției. Sunt doar 50 de angajați ai Poliției Buftea, de la secretara și doamna de la arhiva, agenți, cei doar 6 oameni de la judiciar, până la comisar șef. Efectivul acesta in ture, noapte-zi, toată săptămâna, nu doar in Buftea, ci și in Mogoșoaia și Corbeanca, posturi de poliție care aparțin de Buftea.
- echipajul de la rutieră trebuie să acopere toate cele 3 localități
- de ce nu se fac angajări? Ministerul știe mai bine, polițistul se ferește să arate problema, dar o explicație ar fi și faptul că populația a crescut enorm in ultimii ani, mulți fără să iși facă buletin de Buftea, Corbeanca și Mogosoaia. Dacă populația localităților nu crește și in acte, nu crește nici organigrama, nici numărul polițiștilor. Incă un motiv pentru a ne face buletine de Ilfov. E un cerc vicios, ne mutăm aici, nu ne schimbăm buletinele, dar avem pretenții ca autoritățile să ne bage in seamnă și să ne susțină.
- intersectia de la Mogoșoaia și traficul de acolo nu poate fi schimbat, din păcate, de polițiști, pentru că efectiv nu au oameni pe care să-i țină non-stop acolo, iar polițistul nu trebuie să fie semafor.
- campanii de educare a populației nu prea pot face, din motive de efectiv, dar materiale au, și pot merge prin școli cu cea mai mare plăcere, insă doar când sunt solicitați. Eu zic că noi, un mic grup care vrea să se implice pentru comunitate, poate distribui o dată pe an materiale tipărite cetățenilor, in scop preventiv.
- in ultimul timp sunt tot mai des intâlnite escrocheriile impotriva bătrânilor, așa că să avem grijă de ai noștri, să le vorbim despre, să ii atenționăm să inchidă ușile și să nu stea la discuții cu dubioși
- in Buftea s-a dezvoltat din nou cămătăria printre impătimiții jocurilor de noroc, a astfel de grupare fiind anihilată lunile trecute.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!