Plângere penală pentru suspiciuni de licitație trucată și furnizare de mâncare stricată
Copiii de la grădinița din Flămânzeni au primit mâncare expirată, unii dintre ei având probleme de sănătate, din cauza unor sandvișuri bizare, furnizate de o firmă care a câștigat în mod suspect licitația.
În finalul articolului, aveți și varianta audio/video.
Consiliul Local Buftea a aprobat în martie 2022 și septembrie 2022, inițiate de primarul Gheorghe Pistol, două Hotărâri privind aprobarea tipului de suport alimentar pentru preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 Buftea.
Prima, aferentă anului școlar 2021-2022, celalată pentru 2022-2023. Ambele se bazează pe Ordonanțele de urgență ale guvernului nr. 91/2021, respectiv nr.105/2022, privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi.
În ambele dăți a fost aprobat punctul “c”, adică pachet alimentar, la solicitarea Școlii nr. 3 Buftea, conform proiectelor pe care le-am atașat mai sus. Scoala nr. 3 Buftea este condusă de d-na Marin Doinița, la fel ca Scoala nr. 4, Grădinița nr. 3 și Grădinița nr. 4, dânsa fiind și consilier local PNL, votând și proiectele în Consiliul Local. A și propus, a și votat, a și gestionat banii. Incompatibilitate, conflict de interese?
D-na Doinița Marin, directorul școlilor 3 și 4, după ce m-am abținut la votarea proiectului ciudat, băgat pe loc la ordinea suplimentară în ședință: „Nu e posibil să nu susțineți masa copiilor. O să vă spun părinților!”
Încă din octombrie 2021, copiii din Grădinița nr. 3 Buftea primeau masa în regim de catering, pe care o plăteau integral părinții, 18 lei/zi/copil, în baza unui contract cu firma Delarte Food SRL, din Bragadiru, Ilfov. Asta după ce tot eu, la rugămintea părinților, am sesizat faptul că părinții plăteau 25 de lei/zi, un cost enorm și s-a ales până la urmă firma respectivă, cu 18 lei/zi. Din noiembrie 2022 și aceștia au mărit la 19 lei/zi.
În privința hotărârii din martie 2022, aprobată într-o ședință de îndată, convocată în aceeași zi, nu am cunoștințe dacă a fost implementată, părinții nu știu să fi primit copiii ceva în plus, pe lângă masa pe care ei înșiși o plăteau.
În privința hotărârii din septembrie 2022, aprobată prin introducerea ei pe loc în ședință, fără dezbateri, pe ordinea suplimentară, Primăria Buftea a organizat o procedură proprie de licitație, publicată pe site-ul primăriei în data de 26.10.2022, cu termenul de depunere al ofertelor, 28.10.2002, ora 11.00, practic doar 1 zi.
În SEAP/SICAP nu am găsit această licitație
Valoarea estimată a achiziţiei: 898.266, 56 lei fără TVA
Sursa de finanţare: Bugetul de stat
În mod firesc, prin aprobarea acestor proiecte, trebuiau asigurate din acești bani masa în regim de catering, pentru a lua povara costurilor de pe umerii părinților, dar s-a hotărât în fapt, suprapunerea acestei mese cu încă un pachet alimentar, un sandviș banal, pe care se plătește 15 lei/buc, bani publici, pe care mulți copii nu-l puteau mânca, și care a ajuns să fie la scurt timp livrat după termenul de expirare, unii părinți reclamând chiar că s-au îmbolnăvit copiii. Sandvișul nu este etichetat conform caietului de sarcini.
În 22 noiembrie 2022, părinții au sesizat pe grupurile lor de whatsapp că au primit copiii sandvișuri expirate, altele fără etichete, și că unii s-au îmbolnăvit.
Pe etichetele sandvișurilor apare tot firma Delarte Food SRL, cea care are și contractul plătit de părinți, pentru masa în regim de catering.
De aici si suspiciunea rezonabila ca procedura Primariei Buftea de licitatie, cu anunt de depunere intr-o de pe o zi pe alta, a fost astfel gandita si organizata incat firma Delarte Food SRL sa fie favorizata, cei de la Delarte Food stiind foarte bine tot contextul (meniul principal, numar copii, date de trafic pentru livrare, combinarea celor doua produse intr-o singura livrare, etc, etc) in baza contractului existent in derulare pe care il au cu Scoala Nr. 3 Buftea, astfel incat acestia au putut depune o oferta in doar cateva ore.
Subiectul a devenit de interes public, după ce subsemnatul l-am publicat pe pagina de Facebook Expresul de Buftea, în urma informațiilor primite de la părinți. Reacția publică a fost firească, deși părinții nu au dorit să comenteze în public, de teamă să nu expună copiii, la nivelul orasului fiind o reticență stranie în a exprima opinii despre autoritățile locale .
În aceeași zi cu publicarea, directorul școlii, Marin Doinița, a convocat o ședință cu părinții, la care ar fi fost prezente și două angajate ale Primăriei Buftea, dar și un reprezentant al DSP Ilfov. D-na Marin a și emis un comunicat, la fel și firma Delarte FOOD, în care se spunea că a fost o greșeală de etichetare.
Programului-pilot al Guvernului României, asa cum este el definit in OUG91/2021 statueaza:
“Situația identificată la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar în care un număr mare de elevi se află în situație de abandon școlar ca urmare a condițiilor socioeconomice și geografice defavorabile, date fiind condițiile socioeconomice care impietează asupra capacității multor familii de a susține școlarizarea sau participarea copiilor lor la întregul program zilnic de activități școlare, inclusiv cele extracurriculare, condiții care impun implementarea cu celeritate a unor măsuri de sprijin..”
Prin HCL-urile aprobate la nivel local, povara economica a părinților din mediile defavorizate din Buftea a ramas aceeasi, in schimb s-au suplimentat veniturilor unei companii private, cu produse supraevaluate, prin licitații suspecte, care să deturneze bani publici și care pun în pericol sănătatea copiilor. Costul de producție al unui astfel de sandviș nu poate depăși mai mult de 5 lei, profitul companiei putând fi chiar și de 5000 lei/zi.
Pentru toată această situație, subsemantul, Bogdan Tobă, consilier local independent, am depus plângere penală. Părinții ar trebui să solicite demisia directorului care a dus Scolile 3 și 4 la un nivel extrem de scăzut.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!