Performanțele celor 3 societăți ale Primăriei Buftea
3 societăți are Consiliul Local Buftea, dintre care 2 se ocupă de domeniul public. Nimeni nu înțelege de ce trebuie să fie două. A 3-a se ocupă cu transportul local.
UPDATE
În ședința CL Buftea din iunie 2021, primarul a propus adoptarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe 2021 ale celor 3 societăți proprii. Am luat cuvântul pentru că mi s-a părut enormă creșterea față de anul trecut a indicatorului „Cheltuieli aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete”. Era singurul fel de cheltuială care creștea semnificativ și l-am întrebat pe domnul priamr ce reprezită exact și dacă are idee de ce crește atât de mult.
Imediat, presedintele de ședință, Țopai Emilian, a spus că trebuia să intreb asta înainte la cele 3 firme, nu aici. I-am replicat că e de datoria dânșilor să vină la ședința consiliului local, măcar o dată pe an când li se aprobă bugetul sau bilanțul. Dacă nu vor, trebuie convocați, legea impune.
Domnul primar a spus că, așa cum bănuiam, e vorba de indemnizațiile celor membrilor Consiliului de Adminsitrație . Domnul Țopai a adăugat că managementul performant se pălătește, iar domnul primar că e treaba lor să propună ce sumă vor și treaba consilierilor dacă aprobă sau nu, iar la finalul anului, vedem la raport dacă a fost o decizie bună sau nu.
Conform bugetelor, banii pentru membrii CA ai societatilor sunt așa:
General Public Serv 420 000 lei pe an pentru cei 5 membri (Palcu Marian, Chelu Valentin, Neatu Laurentiu, Alecu Danut, Tighean Ion). Adică 7 000 lei lunar pentru fiecare. Domnul Tighean are și salariul de administrator.
Suma totală e aproape cât profitul făcut pe 2020.
UPDATE: Drept la replică Tighean Ion:
Buftea Admin Cons 68 490 lei pe an pentru cei 3 membri (Chelu Valentin, Neatu Laurentiu, Alecu Danut). Adică 1 902 lei lunar pentru fiecare. Cei 3 cumulează acesti 1 902 lei cu cei 7 000 lei de la cealalta societate. Domnul Chelu cumuleaza si salariul de administrator Liceu D. Dumitrescu, probabil inca vreo 4000 le.
Suma totală pentru membrii CA ai Buftea Admin e mai mare decât profitul făcut pe 2020.
Regio Serv Transport 103 000 lei pe an pentru cei 3 membri (Zigmund Cristian Alexandru, Balea Vasile Adrian, Vitan C-tin Cristian). Adică 2 861 lei lunar pentru fiecare.
Consilierii au votat pentru, cu excepția mea și a lui C-tin Dumitru, care am votat impotrivă, iar Iordan Alexandru s-a abținut.
SC Buftea Admin Cons SRL
Este una din cele două si se ocupă mai exact de administrarea parcărilor, pieței și sălii de sport de la Judecătorie. Veniturile sunt sub forma de taxe de la cetățeni.
Indicatori financiari în 2020:
- venituri totale 508 786 lei
- cheltuieli totale 452 361 lei
- –- din care cheltuieli cu personalul 393 645 lei
- profit net 49 811 lei
- – din care pentru salariati 4 980 lei
- – din care dividendele care se intorc la Primăria Buftea 24 906 lei
- salariați 10
- administratori 3: Chelu Valentin, Neațu Laurențiu, Alecu Danuț
SC General Public Serv SA
Este fostul ADP, și se ocupă cu intretionerea spațiilor verzi și domeniului public. Veniturile ei sunt de la bugetul local, Primaria Buftea plătind practic serviciile oferite.
- 5 035 449 lei venituri
- 2 922 577 lei cheltuieli cu salariile
- 77 salariati la 31.12.2020, 74 media pe an.
- 3 291 lei salariul mediu brut lunar
- profit 612 249 lei, care va acoperi pierderile din anii trecuți.
- adminsitratorii societatii sunt: Palcu Marian, Chelu Valentin, Neatu Laurentiu, Alecu Danut, Tighean Ion
SC Regio Serv Trans SRL
Societatea care se ocupă cu transportul local.
- n-a avut venituri, pentru că nu a funcționat transportul local, cel 4 autobuze au stat în garaj
- 1 angajat
- cheltuieli 113 418 lei
- – din care 7 885 cheltuieli cu personalul
- pierdere 113 418 lei
- administrator Stoia Cristian
]]>
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!