Incredibil! RAJA nici nu are autorizatie de mediu! Cum sa-i credem ca apa e potabila?

  “Conform răspunsului primit de la Ministerul Sănătății, monitorizarea calității apei de către DSP Ilfov ar trebui să se facă trimestrial. Cu toate acestea, ultimele analize datează din octombrie 2017. Pe lângă asta, autoritățile se bazează pe automonitorizarea realizată de către compania de distribuție, RAJA, fără niciun alt control. Conform declarațiilor operatorului, nu au fost identificați nitrați, paraziți sau alte substanțe potențial periculoase, iar declaratia asta ar fi de ajuns.

Considerăm că ar fi normal ca noroiul, rugina, mirosul, întreruperile în distribuție să facă obiectul unui control mai amănunțit, eventual al unor sancțiuni. Ar fi normal să se verifice pe ce s-au cheltuit banii de investiții, din moment ce apa este chiar mai rea decât la începerea proiectului. În ultimă instanță, ar fi normal ca cetățenii să poată bea apă fără riscul de a se îmbolnăvi, pe banii lor. În timp ce în alte țări apa de la robinet e mai apreciată ca apa minerală, în România încă protestăm pentru dreptul la apă potabilă.”
Cornel Zainea, deputat USR Ilfov .
In a doua interpelare,  doamna ministru Gratiela Gavrilescu ne spune clar ca RAJA nici macar nu a asolicitat autorizatie de mediu pentru activitatea de asigurare a alimentarii cu apa si a evacuarii apelor uzate! De ce nu au facut asta? Pentru ca pe noi ne pot pacali cu rezultatele din propriul laborator, dar pentru autorizatia de mediu chiar le trebuie probe reale pentru a demonstra ca apa e potabila. Autoritatea pentru Protectia Mediului Ilfov nici nu a fost informata cu privire la receptia lucrarilor. Si atunci, daca avem dovada clara ca apa nu e potabila, daca primarul recunoaste ca sunt probleme, de ce ne maresc tariful an de an, de ce avem dublul pretului pe care alte localitati il au la apa potabila? Cum e posibil sa functionezi de doi ani fara autorizatie de mediu, in Uniunea Europeana care ti-a si dat o tona de bani pentru proiect care priveste tocmai imbunatatirea sanatatii si mediului?! Priviti ultimul tabel din raspunsul trimis de doamna ministru! Oficial au bagat 70 000 000 lei din fonduri europene in Buftea, lucrarile s-au finalizat 100% in 2015, iar ei n-au autorizatie de mediu! O firma uriasa, cu capital de stat! Cu toate asta, avem cel mai mare pret al apei din tara, iar Consiliul Local Buftea e pe cale sa le aprobe un alt plan tarifar (in crestere desigur) pentru perioada 2021-2029.

Protest in strada! Buftea vrea apă curată la preț decent! Parcul Raja, strada Studioului, Buftea, Joi, 10 mai, ora 18.

.
]]>

3 raspunsuri
  1. Cristoloveanu
    Cristoloveanu says:

    Atat timp cat primarul ii tine in brate de ce sa nu faca ce vor, doar l-a racordat la apa si canal la mosia de pe Tamas!!!!

    Răspunde
  2. Flavius
    Flavius says:

    Azi dimineata la ora 8, apa era neagra. Dupa 30 ajugand albicioasa cu o consistenta tulbure. Credeam ca dupa protest se va schimba ceva

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Dă-i un răspuns lui Cristoloveanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.