Cu ce preț se redeschid spitalele?


Ministerul Sănătăţii vrea să dea timpul înapoi pentru unele dintre spitalele închise anul trecut. Cum va reuşi să limiteze efectele unei greşeli care a afectat milioane de cetăţeni?

«Zi de zi am făcut curat, am șters aparatura și am făcut mici reparații. Utilitățile  le-am plătit din banii consiliului județean», spune Sorin Măciuceanu, omul care a stat fără salariu timp de un an, în speranța că spitalul în care a muncit jumătate din viață va fi redeschis în cele din urmă. El este administratorul spitalului „Maria Burghele“ din Buftea, a cărui redeschidere fastuoasă de acum două săptămâni a marcat prima decizie de acest fel a ministerului. Pentru că face parte din personalul administrativ, Măciuceanu nu a fost redistribuit, ca și personalul medical, la spitalul județean din Târgoviște, la 80 de km depărtare. Așteptarea lui a dat însă roade: în fața camerelor de luat vederi, a dezvelit aparatura nouă în valoare de 300.000 de euro cumpărată chiar înainte ca spitalul să fie închis de Ministerul Sănătății. În afara cazurilor excepționale în care angajații au mai dat o mână de vopsea, au șters praful și au întreținut aparatura, spitalele care au stat închise arată mult mai rău decât anul trecut, când, tocmai din cauza condiţiilor precare, au fost închise de ministerul condus de către Cseke Atilla. „Noi am fost inspirați, însă în alte părți redeschiderea va costa mult mai mult, având în vedere degradarea care are loc acolo de un an de zile“, spune Sorin Măciuceanu. Este cazul spitalului din Săcele, jud. Brașov, unde nu a existat pază sau încălzire timp de un an. „Cabinetele de radiologie s-au degradat, pentru că aveau pe pereţi un material special care s-a dezlipit. Redeschiderea spitalului va costa peste două milioane de lei“, spune Matei Gavrilă, președintele organizației PNL Săcele. Cazul spitalului din Bumbeşti Jiu, Gorj, este şi mai grăitor: pentru a proteja aparatura de un milion de euro împotriva frigului, primăria a cheltuit iarna trecută 40.000 de lei din bugetul local, deşi spitalul era închis. Aparatura protejată va fi din nou folosită, pentru că spitalul a fost redeschis recent de minister. În multe dintre aceste spitale se făcuseră recent investiții în aparatură, cum este cazul altui spital din Brașov, Victoria, care urma să fie transformat în azil de bătrâni. Un angajat din personalul tehnic al spitalului spune că atunci când au venit, cu câteva săptămâni în urmă, cei de la minister, „și-au pus mâinile în cap“ văzând cât de bine dotat era spitalul. Pentru a convinge ministerul actual că spitalul din Victoria merită redeschis, primăria a încheiat un parteneriat public-privat cu clinica privată „Paltin“ din Sibiu, care a investit până acum peste două milioane de lei în infrastructura şi dotarea cu aparatură a spitalului. Primăria din localitate a contribuit cu încă două milioane şi jumătate de lei, pentru plata utilităţilor, și va plăti lunar 250.000 de lei, potrivit contractului de asociere. De unde medici și asistenți? România a ajuns să aibă mai puțin de doi medici la mia de locuitori, în urma exodului din ultimii ani. Anul trecut, medicii rămași fără spital au fost redistribuiți la spitalele județene, care de multe ori erau și la 80 km depărtare. Așa că apare o altă problemă: avem spitale, dar nu și personal pentru ele. Noul ministru al sănătății, Vasile Cepoi, a spus că soluția este foarte simplă: îi cheamă înapoi pe medicii redistribuiți. Dar dacă nu mai vor să se întoarcă? Mulți dintre ei s-au mutat cu familia mai aproape de oraș, cum este cazul asistentei Ileana Popa, care a fost obligată să plece de la spitalul din Comănești la spitalul județean din Bacău, dar a migrat apoi la o clinică privată. „Dacă s-ar pune problema întoarcerii, nu aș fi de acord, aici am salariu de trei ori mai mare“, spune asistenta medicală. Astfel, Ministerul Sănătăţii pare să se fi faultat singur: medicii pe care i-a forţat să îşi schimbe locul de muncă au dat de bine şi nu mai vor să se întoarcă. Mai mult, vorbim despre un an în care 53 de spitale au stat închise, în timp ce alte 14 de-abia au devenit funcţionale ca azile de bătrâni. Multe dintre ele încă se află în proces cu Ministerul Sănătăţii pentru decizia de redeschidere, care este foarte probabilă în contextul actual.  “Dacă au pus lacăt, ridică lacătul, cheamă înapoi personalul şi s-a rezolvat problema, iar costurile de redeschidere vor fi suportate de primării.” Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii.
sursa: capital.ro
]]>

8 raspunsuri
  1. Buftea
    Buftea says:

    Sorin Maciuceanu este fiul celebrei asistente Doamna Gratica de la fosta maternitate 🙂 . Nu stiu exact ce functie detine dansul . Cu un simplu search pe facebook il vei gasi !

    Răspunde
  2. Buftea
    Buftea says:

    [quote name=”Buftea”]Sorin Maciuceanu este fiul celebrei asistente Doamna Gratica de la fosta maternitate 🙂 . Nu stiu exact ce functie detine dansul . Cu un simplu search pe facebook il vei gasi ![/quote]
    Am citit mai sus , administrator .

    Răspunde
  3. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Conform cv-ului său, domnul administrator e de fapt gestionar și a lucrat pana in 2000 tot in sanatate… făcea injecții la găini. Nu știu insă de ce și-ar trece cineva in cv permisul de armă…

    [url]http://www.bestjobs.ro/maciuceanu.sorinionut[/url]

    Existența acestui cv ne demonstrază că nu prea a rămas in spital timp de un an făra salariu cu speranța ca se va deschide, ci și-a căutat de muncă. Dar probabil nu se mai fac angajări la avicola.

    Dai de lucruri interesante daca stai să sapi pe internetul ăsta… Am dat și de ceva interesant despre doamna manager Rudeanu. Dar asta in episodul următor al celui mai prost serial făcut la Buftea… “Salvați Spitalul!”.

    Răspunde
  4. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Dacă nu cred in povești cu salvarea spitalului se cheamă ură? Sau tre să inghițim tot ca proștii? Din moment ce e vorba de bugetari sau consilieri locali, am tot dreptul să scormon și să-mi dau cu părerea.

    Dacă asta e ură, cum se numea când ați filmat-o pe mama lui Stoica și ați pus-o pe net, cu tot jignirile monstruoase pe care le-ați scris? Se numea cumva pasiune? Tocmai tu vorbesti de ură?

    Răspunde
  5. Aurel
    Aurel says:

    Vad ca incet iti exprimi simpatia pentru o parte. Tot ce a fost in campanie, a fost de suprafata, doar tu ai fost mai implicat. La Paris. Iar cu mama lui Stoica a fost alta treaba decat zici, trebuia sa fii acolo. Fii impartial, nu trebuie sa iti arati supararea mereu!

    Răspunde
  6. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Știți foarte bine că nu mai există noțiunea de imparțial, pentru că nu mai există două părți, ci doar una. Stoica nu mai există! Cum să-i țin partea? Numește-mă nevândut lui Pistol, știi bine că nu sunt ca voi. Eu sunt nebun…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Dă-i un răspuns lui Buftea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.