Centura Buftea – Corbeanca – Otopeni

Primarul nu a prezentat prea multe amănunte, doar că cei din Corbeanca doresc să scadă traficul din comuna lor. Dar, remarc eu, nu e vorba doar de traficul greu, căci acesta este deja restricționat in comună, printr-o hotărâre a consiliului local, prin care se interzice circulația mașinilor care depășesc 7,5 tone și nu aparțin unor persoane fizice sau juridice din Corbeanca. Este o hotărâre la limita legii, și cred că dacă o contestă cineva instanță o va anula, dar deloc ciudată, dacă aflii că primarul lor deține singura stație de betoane din zonă, care nu are concurență dacă este restricționat traficul greu din afara comunei. Nu s-au prezentat alte argumente in favoarea construcției acestei centuri, dar s-a precizat că proiectul ar urma să fie finanțat de Consiliul Județean Ilfov. Un consilier buftean a susținut că a auzit discuții despre o baza Nato in zonă, dar Pistol a negat vehement, precizând că sunt prostii ale unor jurnaliși. După ce consilierul a insistat că nu din presă a auzit, ci pe la Consiliul Județean, primarul a susținut ironic că cineva din sală (adică eu) a intreținut zvonul ăsta. Articolul meu aici… Asta da lovitură! Baza NATO la Buftea? Oare pe terenul cui? O astfel de șosea nu ar fi deloc rea pentru Buftea, dar oare un studiu de fezabilitate ce ar spune? Ai deja drum judetean și centura orașului București, ambele legând DN1A cu DN1, in plus fiind in faza de proiect o altă centură a capitalei, A0. Șoseaua propusă de cei din Corbeanca ar urma să preia automat și din traficul supraaglomerat din Mogoșoaia și să-l mute in Otopeni, unde nu e tocmai lejer nici acum. Dar acest aspect nu a fost susținut in solicitarea lor. Ea ar străbate terenurile primarului nostru și chiar o pădure, iar o eventuală bază Nato acolo ar justifica accesul rapid la aeroport. Limitarea traficului in și spre Cobeanca (unde are și primarul nostru o fermă imensă), trafic oricum limitat in ceea ce privește tonajul(vezi foto jos), pare cel mai puțin insemnat motiv pentru această șosea. Să fie oare alt motiv?  Reamintim că in campaniile electorală, toți primarii bufteni au promis centura orașului Buftea, nu alta centură. .    ]]>

5 raspunsuri
  1. ll
    ll says:

    Dar habar nu am cu ce ne-ar ajuta o astfel de centura.O centura a orasului Buftea ar fi mai mult decat folositoare.S-ar face liniste ….ar arata si buftea a orasel din Europa.Si fiind drum national,am putea face o petitie catre cnair.Ce zici?

    Răspunde
  2. Dabija
    Dabija says:

    Nu inteleg de ce i se spune centura? Centura la ce? Eu inteleg ca e vb de un drum paralel cu centura Bucurestiului (Soseaua Odaii) si DJ101( Buftea-Corbeanca). Nu inteleg care e scopul? Parerea mea e ca poate mai bine s-ar face un pod unde DN1A se intersecteaza cu centura cum au si vecinii ostri din Chitlia, dar ce stiu eu?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *