Candidatii USR Ilfov pentru Parlamentul României

USR Ilfov și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare, după o ședință de 8 ore a filialei, unde fiecare candidat s-a prezentat, și-a expus cunoștințele și proiectele pentru județ și a fost supus unui tir de intrebări din partea membrilor. După un vot secret, s-a ajuns la următoarele poziții pe listele depuse.

Senat 

1. Alexandru Cosmin Moldovan 2. Dragoș Ioan Coste 3. Adrian Ion Burcea 4. Silvana Geanina Mateescu

Camera Deputaților

1. Cornel Zainea 2. Ciprian Băilă 3. Petruța Nedelcu 4. Ciprian Necula 5. Daniel Taivan 6. Oana Marina Mateescu 7. Florin Cepraga

Vă prezentăm in continuare cadindații USR cu cele mai mari șanse de a reprezenta ilfovenii in parlament.

.

poza-alexAlexandru Cosmin Moldovan

Are 41 de ani, este din Mogoșoaia, are doi copii, lucrează in domeniul IT și este inscris in filiala USR Buftea, fiind și vicepreședinte.

A absolvit Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, iar activitatea profesionala a inceput-o ca inginer programe de calculator si  s-a specializat in coordonarea proiectelor complexe din domeniul Tehnologiei Informatiei.

A colaborat cu mai multe companii din domeniile:  bancar , productie, retail, integratori IT , iar in ultimile luni, a fost implicat ca voluntar in cadrul proiectului GovItHub organizat de Guvernul Romaniei

“Impreuna cu colegii mei din Uniunea Salvati Romania, voi pregati propuneri legislative pentru:
 .
Punerea in aplicare a recomandarilor Uniunii Europene pentru achizitiile publice:
  • marirea pedepselor pentru furtul din banul public, astfel incat tentatia sa fie cat mai mica,
  • centralizarea achizitiilor publice intr-o singura institutie, iar transparenta si accesul la licitatii sa fie maxim
  • schimbarea criteriilor de atribuire, astfel incat sa fie incurajată executia lucrarilor intr-un termen cat mai scurt.
Un alt domeniu pe care il propun este reglementarea desfasurarii proiectelor in cadrul institutiilor publice. In momentul de fata, acest mod nu este deloc reglementat si instituțiile consuma sume enorme de bani fara sa tina cont de interesele Romaniei! 
 
Voi urmari proiecte ca digitalizarea Romaniei, legiferarea semnaturii digitale, a parteneriatului public privat pentru folosirea volumului imens de date care se gaseste la nivelul fiecarei insitutii. “
 .
dragos_coste Dragoș Ioan Coste Are 34 de ani, este din Domnești, căsătorit, lucrează in domeniul IT de peste 15 ani și este inscris in filiala USR Bragadiru. A absolvit Universitatea Tehnica Cluj-Napoca si Universitatea de Vest din Timișoara, iar activitatea profesionala a inceput-o ca inginer de sisteme IT si s-a specializat pe parcurs in tehnologii de ultima generație in robotică si mapare, scanare si imprimare 3D. Pe langă poziția de zi cu zi in cadrul uneia dintre cele mai mari companii cu specific IT din lume, este si antreprenor, dezvoltand solutii software si hardware legate de realitatea virtuală, fiind primul român care a activat in acest domeniu in România, dupa intoarcerea in tară, in 2014. A fost invitat sa ia parte ca voluntar in proiectul GovITHub, sub egida Guvernului României, si a realizat primul model tridimensional, scanat la mare precizie, a sculpturii Cumințenia Pamântului, in cadrul campaniei de promovare a operei lui Brâncuși. „Impreună cu colegii din parlament, cu ajutorul asociatiilor de profil, al organizatiilor neguvernamentale si al opiniei publice, voi pregati propuneri legislative pentru:
  • Optimizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport urbane si peri-urbane in județul Ilfov – incepând de la finalizarea de urgență a lucrărilor la șoseaua de centură a capitalei – si pânã la augmentarea transportului public urban – metrou, tramvai, RATB către localitațile satelit. 
  • Dezvoltarea infrastructurii educaționale a județului – prin reabilitarea unitaților educative existente dar si crearea unora noi – referindu-mă la creșe, gradinițe si școli generale. 
  • Impulsionarea activității antreprenoriale, atragerea de investiții si crearea de locuri de muncă de inaltă calificare in localitațile adiacente capitalei – prin crearea de parcuri industriale si tehnologice, precum și a unei rețele de incubatoare si acceleratoare de afaceri, sustinute si asumate de catre Guvern, cu toate rețelele de utilitați aferente puse la dispoziție de către autoritațile locale. „
.

zaineaCornel Zainea

Are 34 de ani, un copil, este din Chiajna și a abosolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, București. Din 2006 lucreză în IT ca inginer de testare automată în aplicații software, iar de 7 ani, la Bitdefender, companie românească specializată în securitate informatică.
.
Cornel Zainea a fost observator în alegerile locale/prezidențiale din 2012, 2014, 2016, din partea Pro Democrația, și voluntar în campania lui Nicușor Dan din 2012. Este implicat in diferite activități civice, membru in grupul de inițiativă care luptă pentru stoparea poluării olfactive din Nord-Vestul Bucureștiului, cauzat de firmele care gestionează deșeuri.
 .
“Noi ca și cetățeni trebuie să ne implicăm în cât mai multe activități civice in Ilfov, să fim mult activi în viața comunității.

De 26 de ani ați fost mințiți de politicieni și v-ați pierdut speranța că mai poate apare un partid care să acționeze în interesul cetățenilor. Căutați cât mai multe informații despre noi și veniți la vot pentru a face o alegere în cunoștință de cauză. Dacă nu mergem la vot și nu ne pasă, îi lăsăm pe cel de lângă noi să ia decizii care ne afectează în mod direct.

Ce-mi propun să fac în Parlament:

– Activitatea în grupul de inițiativă “Stop Mirosurilor” m-a ajutat să înțeleg problemele care ne-a făcut să ajungem în această situație de poluare îngrozitoare. Vreau să ajut la modificarea legislației astfel încât Garda Națională de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului să poată opri/reglementa activitatea firmelor care poluează. De asemenea, trebuie făcute teste mult mai eficiente care să verifice calitatea aerului/apei.

– În acest moment, județul Ilfov devine dormitorul Bucureștiului. Totuși legătura acestor zone limitrofe cu orașul este extrem de proastă, fapt ce duce la o foarte slabă calitate a vieții. Oameni își petrec ore întregi pe zi în trafic. Vreau să contribui la dezvoltarea infrastructurii prin sprijinirea PMUD -plan de mobilitate urbană durabilă.

– Odată aleși, parlamentarii noștri devin de negăsit. Dacă voi ajunge în Parlamentul României vreau să păstrez legătura cu oamenii pe care voi ajunge să-i reprezint. Politica ar trebui să fie o activitate civică.”

.

dscn3591Ciprian Băilă

Are doar 32 de ani, este din Popești-Leordeni, si a abosolvit Facultatea de Medicină Dentară in 2009. A părăsit atunci Romania, impotmolita in coruptie si criza financiara, și a lucrat in domeniu, in Marea Britanie. In 2014 s-a intors, si toți banii câștigați acolo i-a investit in două cabinete de stomatologie.

“Lucrul in sistemul public din Marea Britanie mi-a deschis ochii si mi-a aratat cum ar trebui sa fie lucrurile intr-o tara europeana. Doresc sa-mi ofer toata experianta acumulata acolo in folosul Romaniei și voi propune :

  • Alcatuirea unei harti nationale medicale, mai exact numarul de spitale, numarul de medici, asistente, etc.
  • Infiintarea unei comisii de control si audit, care sa mearga si sa verifice toate contractele din ultimii 5 ani din toate unitatiile sanitare
  • Reevaluarea fostelor spitale inchise de guvernul Boc si acolo unde se dovedeste ca este nevoie redeschiderea aceasta sa fie facuta.
  • Promovarea asistentei medicale in mediul rural, 43 % din populatie locuieste la tara si sufera grav din lipsa acuta de personal medical la acest nivel
  • Modificarea rezidentiatului in sensul atractivitatii pentru studentul medic roman, care trebuie sa-si doreasca sa ramana in Romania dupa finalizarea studiilor, asa cum se intampla la nivelul UE.
  • Promovarea preventiei mult mai puternic in presa si media, la fel cum se intampla in UE, in prezent medicina in Romania se bazându-se pe tratament si mult prea putin pe preventie.

Vreau sa-i asigur pe ilfoveni ca problemele lor vor fi dezbatute si prezentate la cel mai inalt nivel, atata timp cat ei vor apela si semnala problemele la nivelul Ilfovului. Chiar daca un deputat nu are forta necesara pentru a schimba lucrurile la nivel local, de multe ori acestea intrand sub incidenta administratiei locale, cel putin el se poate implica și poate semnala opiniei publice aceste lucruri.”

.

NOTA:

Acestea nu sunt inca prezetarile oficiale, ci sunt informatii luate personal de la candidații USR Ilfov, care au tinut neapărat să comunice cat mai direct cu ilfovenii.

Expresul de Buftea invita si celelalte partide sa-si prezinte candidatii pe acest site!

]]>

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *