Se asfaltează cartierul Atârnați

După 1 an de la finalizarea lucrărilor de canalizare, timp in care nu s-a mai intâmplat nimic, Strada Iuliu Maniu si Strada Mărășești din Atârnați se asfaltează.

La prima vedere nu incape indoială că e un lucru bun, după ce șoferii si-au rupt mașinile pe acolo, iar pietonii s-au umplut de praf și noroi. Dar cum noi știm să privim și lateral, nu numai „cacalul”,  prin această asfaltare tragem concluzia că locuitorii nu vor avea parte in următorii ani de trotuare, altfel le făceau inițial.

Și să vă mai zic ceva… Cu putin timp in urmă incercam o explicație pentru oprirea lucrărilor timp de 1 an, iar niște postaci de-ai primarului susțineau că aberez. Ziceam că s-a făcut această mare pauză pentru că se intenționează schimbarea firmei care executa lucrarea, adică Raja, prin subcontractorul Revitarom. Am avut dreptate… lucrarea de asfaltare de acum e făcută de celebra Delta ACM, cea care va face toate asfaltările din Buftea in următorii ani, și multe alte treburi, cum a fost și plantarea celor mai urâți tuia din lume.

M-am inșelat un pic când am zis că se dorește o firmă de casă a USL… până la urmă Delta ACM e o firma de casă a PD-L, dar primarul nostru știe foarte bine proverbul… Mielul blând suge la două oi. Nouă, buftenilor, ar trebui să ne convină partea asta.

Nici un semn bun in Atarnati

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/q73/s720x720/1185420_629301333760449_1105739662_n.jpg

]]>

9 raspunsuri
  1. Oreste
    Oreste says:

    Asfaltare exact ca in sate. Fara trotuar, fara borduri. As fi curios sa aflu cat costa o lucrare dasta de floscait niste bitum ca untul pe paine.

    Răspunde
  2. Alexandru M.
    Alexandru M. says:

    Sa fim multumiti, sa ne bucuram ca a fost asfaltata strada si sa lasam carcotelile penibile… Multumim domnule primar! Sa aveti parte de cat mai multe mandate pentru ca in atatia ani predecesorii dumneavoastra nu au fost in stare sa faca ce ati facut in doar un an dupa castigarea alegerilor! Multumim deosebit!

    Răspunde
  3. Eu
    Eu says:

    Am ajuns de rasul satelor.Aplecat dracu(Petru construct) l-am adus pe tacsu'(Delta-Pistol-Radulescu);tiganie intr-un sat(oras) unde doar tiganii conteaza..pardon voteaza ….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *