Expresul de Buftea deturnat de infractori

Intotdeauna un ghimpe in coastă

După mai bine de 4 ani de existență, ni se confirmă, dacă mai era nevoie, și nouă și celor mai urâți dușmani ai site-ului, că Expresul de Buftea are valoare și prin independența sa e un real pericol pentru cei ce vor să impărățească acest oraș!

Am fost introtdeauna un ghimpe in coasta celor care au condus primăria, dar și a acoliților lor, lingăii și oportuniștii care roiesc in jurul bugetului local, să ciordească și ei ceva din banii nostri. Pentru că nu au putut controla site-ul, ne-au considerat un imens pericol. Cele 3 conduceri ale primăriei din ultimii 5 ani au incercat să ne astupe gura, și cu bani, și cu amenințări, și cu șantaj, cu tot felul de presiuni, dar evident n-au reușlit, pentru că ce am promis de la inceput, ducem mai departe… independență, sinceritate și coloană vertebrală, totul in slujba buftneilor.

Sigur, pentru multi dintre voi asta sună incredibil intr-o Romanie ale căror valori morale sunt tot mai strâmbe. „Au ei domne ceva de câștigat, nu țin site-ul ăsta degeaba” iși zic mulți, dar adevărul e că nu am câștigat nimic cu el, doar un contract de reclamă acum ceva ani. Singura modalitate din care am vrea să facem bani ar fi reclama, dar ea nu s-a inghesuit deloc, doar am refuzat câteva, din diferite motive. Despre cheltuielile și timpul pe care l-am acordat site-ului nu mai vorbesc…

Am mai refuzat deasemenea să mă angajez ca ziarist, de 4 ori, la 4 ziare diferite, pe care 4 oameni din Buftea au dorit să le scoată in diferite momente.  Dacă aș fi vreodată ziarist, aș fi doar la propriul meu ziar, neaservit nimănui! Când lumea din Buftea va ințelege ce inseamnă să-ți promovezi afacerea intr-un ziar local, abia atunci poate il vom lansa! Nu e cazul acum… afaceriștii locali preferă să iși ingroape afacerile cu prostescul „n-a mers, asta e!” decât să-și facă o reclamă deșteaptă. Dar asta e altă poveste…

 

Un pușcăriaș din anturajul lui Pistol ne-a pus gând rău

Iată că a venit momentul unui atac de calibru asupra site-ului nostru, atac care are ca scop, nu numai stoparea liberei exprimări in Buftea și manipularea buftenilor, dar și dobândirea unor foloase materiale insemnate de pe urma numelui și muncii noastre.

Numele nostru a fost intregistrat ca marcă la OSIM de către Decebal Gheorghe Matei, patronul ziarului Jurnalul de Ilfov. Practic ne-a furat numele și intenționează să ne oblige să nu il mai folosim, deci să o luăm de la 0, asta in cazul in care vrem și mai suntem in stare să revenim și să luptăm. Totodată, individul dorește lansarea unui ziar local cu numele nostru, pentru sprijinirea grupurilor de interese. De ce nu o ia el de la 0 cu alt nume? Pentru că e un nimeni in branșă, un nimeni in viață, astfel că ziarul ar fi exact ce e și Jurnalul de Ilfov acum… nimic. Ar fi fix imaginea unui pușcăriaș! Un rahat de ziar finanțat din banii celor pe care ii laudă. Tu ai avea increderea intr-un astfel de ziar?

De ce să nu ciordească un nume bun, cunoscut și respectat? Și de ce să nu il folsoaescă știind că lumea are incredere in el? Până se prinde lumea, dacă se prinde, el profită din plin de ziar! Și in plus… nu vor mai avea niciun ghimpe in coaste! Cu siguranță nu a plătit 30 de milioane, taxa de inscriere a mărcii, doar din ambiție, ci pentru a scoate bani cu ea! Negri, evident.

 

Cine e Decebal Gheorghe Matei?

Născut in Hunedoara și fost polițist in Otopeni, DGM a demisionat in 98 și s-a apucat de afaceri. Mai precis, țepe. Prin mai multe firme a inșelat difeiți oameni de afaceri cu ajutorul unor cecuri fara acoperire, dar a fost implicat și in prejudicierea Băncii Albina. 

A fost arestat de mai multe ori, reusind si „evadari legale”, in sensul că s-a dat bolnav pentru intreruprea pedepsei, dupa care s-a facut nevazut. In 2008 a scos o mizerie de ziar numit Jurnalul de Ilfov și s-a aliat cu Ion Stoica, pe care l-a sustinut in campania electorala de atunci.

Disparut cativa ani din peisaj, probabil tot pe la pușculiță, a revenit anul acesta si a relansat mizeria Jurnalul de Ilfov, in scope elctoral, unde l-a susținut total pe actualul primar, Gheorghe Pistol. Langa el i-a fost Bujor Boby Rudeanu, revolutionar cu acte in regula, apropiat al actualului primar și sotul consilierului local PNL, Florentina Pușa Rudeanu, managerul Spitalului Buftea.

Mai jos aveți câteva linkuri despre acest infractor:

VIDEO – Rodica Talaz sustine ca isi poate dovedi nevinovatia!

Petitie: „Gratiere pentru o mama ingenuncheata de durere”

Fostul politist Matei, arestat la Brasov

Anul trecut, 104 detinuti cu intrerupere medicala de pedeapsa au „uitat” sa se mai intoarca in puscarie

 

E Pistol implicat?

Personal cred că nu, chiar nu m-a deranjat cu nimic personal vreodată. Chiar imi pare mult mai simpatic decât Stoica. Dar… Ce să crezi când știi că Matei a fost principalul sau aliat in campanie, și pe care l-a plătit la greu pentru mizeriile din ziar? Și pe care il plătește in continuare pentru articole de periaj ca la carte…

Ce să crezi când mizeria asta de ziar, patronată de acest infractor, e distribuită in Buftea EXCLUSIV de Primaria Buftea? El se găsește in permananță in holul primăriei și e distribuit pe stradă de oamenii pe care ii plătim (degeaba) din buzunarul nostru, celebrii consilieri stradali, dar și de susținătorii primarului din „underground”. 

Ce să crezi despre un primar care iși asociază imaginea cu astfel de ziare de rahat, ziariști mizerabili și infractori periculosi? Ce să crezi când știi că primarul are tot la indemână… guvern, consiliul judetean, cosiliul local… iar singurul care ii mai face opoziție este acest site? Consiliul Local Buftea e o mascaradă, toți consilierii fiind luați sub aripa, și nimeni nu-i mai face opozitie in oras. A mai ramas o pagina de internet…

 

Ce vom face noi?

In primul rând nu vom fi cumpărați! A… in cazul in care vrea cineva să cumpere site-ul, il putem da ca exit dintr-o afacere, desi pentru noi nu e afacere, iar cumpărătorul poate face ce vrea cu el. Dar nu ne poate cumpăra nimeni opinia, cuvântul, atitudinea sau coloana vertebrală! Nu o să lucrăm pentru nimeni.

In cazul acesta, grație unui josnic lingău, fost angajat al lui Matei, Stoica si Pistol (probabil și viitor), care din exces de zel ne-a informt ca prostul, fără să iși dea seama, vom contesta cu un dosar beton inregistrarea marcii „Expresul de Buftea” și vom câștiga cu siguranță. 

Dacă prin absurd (sau prina alte mânării) nu se va lua in considerare contestația noastră, la tribunal tot vom câștiga, pentru că putem demonstra REAUA CREDINTA și pentru că o marca primeaza in fata denumirii unui site, doar cu conditia sa fie ANTERIOARA datei de cumparare a unui site.

Și dacă o luăm de la capăt cu alt nume, ne vom descurca și vom reveni mult mai tari, atata timp cât site-ul este dedicat exclusiv comunitații buftene. Noi nu suntem infractori, lumea ne știe de oameni seriosi, Buftea a mică, internetul mare, vom tine aproape cu siguranta. Prin escrocheria asta, infractorii ne vor face mai multă reclamă, ne vor ambiționa și motiva mai mult! Vom fi mult mai puternici! Nu m-ar deranja schimbarea numelui, dar ca el să incapă pe mâna unor escroci, da!

Muți mi-au zis „n-ai idee in ce te bagi si cu cine te pui”. Imi place sa lupt, dar o voi face până la capăt, doar in funcție de reacția voastră. Nu vreau s-o fac din teribilism și din lipsă de acțiune in viața mea! Aștept de la voi orice poate susține această luptă pentru un site independent, pentru opinii libere și atitudine… sfaturi, critici, informatii, comentarii, like-uri, share-uri, susținere palpabilă de genul ăsta. Dacă nu vă pasă, trebuie să știu, să stau acasă și să-mi văd de ale mele.

]]>

32 raspunsuri
  1. Mike
    Mike says:

    Nu cred ca este cazul sa te temi pentru ca n-ai aveam sustinere. Multi sunt alaturi de tine, expresuldebuftea.ro isi are rolul sau in comunitatea noastra. Nu trebuie sa dispara sau rolul sau sa fie deturnat spre folosul unor infractori.

    Chiar daca oamenii nu se vor inghesui sa comenteze sa fii sigur ca multi te citesc si te sustin iar eu sunt unul dintre ei.
    Mult succes iti doresc si sper din tot sufletul sa castigi!

    Ps: „Ai mare grija la oamenii care iti zambesc frumos, sunt binevoitori si par dezinteresati de tot ce te priveste! Aia sunt cei mai periculosi oameni pentru ca nu sti la ce sa te astepti din partea lor. S-ar putea ca fix acei oameni sa vrea sa-ti rupa capul!”

    Răspunde
  2. bujor rudeanu
    bujor rudeanu says:

    De unde stii tu ca am fost linga Matei ? Faptul ca il cunosc nu-ti da dreptul sa faci presupuneri. Stai in banca ta, mai usor cu afirmatii din astea, ar fi bine sa intrtebi al cui e ciinele in care vrei sa dai. Intelegi ?

    Răspunde
  3. Car
    Car says:

    Faptul ca individul vrea sa „se afirme ” folosindu-se de ceea ce altii au construit caramida cu caramida, pas cu pas, punand mult suflet in ceea ce fac, denota clar caracterul infect al persoanei in cauza.
    Face acest lucru din rautate si razbunare. Ce ar putea face altceva un astfel de om? Razbunarea si furtul sunt armele prostilor, s-a observat clar ca prin metode corecte nu a putut castiga nimic. Chiar daca iti iei haine scumpe , caracterul tot ala ramane.
    Ce ar face el oare daca ar avea un site expresuldebuftea.ro si un ziar cu acelasi nume? NIMIC ! Continutul va fi acelasi : vorbele goale si mincinoase din actualul Jurnal de Ilfov.
    Buftenii cu bun simt si cu un minim de inteligenta (carora cred ca te adresezi) te vor citi tot pe tine, indiferent de numele siteului.

    Răspunde
  4. Mike
    Mike says:

    [quote name=”bujor rudeanu”]De unde stii tu ca am fost linga Matei ? Faptul ca il cunosc nu-ti da dreptul sa faci presupuneri. Stai in banca ta, mai usor cu afirmatii din astea, ar fi bine sa intrtebi al cui e ciinele in care vrei sa dai. Intelegi ?[/quote]

    Stai jos! Nota 4!

    Esti atat de ipocrit incat imi vine sa vomit! Vezi ca ipocrizia o preda domnul Pistol, e profesor univeristar. Asta daca vrei sa nu mai fii penibil si sa ai si tu putin shtaif, asemeni lui.

    Ce-ti spune numele asta: „S.C. PRO DENY CONSTRUCT S.R.L” din Peris? Care este legatura intre tine, Petre Tibi Ionut si Decebal Gheorghe Matei (rude intre ei)? Va cunoasteti doar sau faceti si afaceri cu statul (Primaria Buftea) impreuna?

    Chiar ne crezi atat de prosti sau trebuie sa ne fie frica de voi?

    Răspunde
  5. Cristian B
    Cristian B says:

    @ Mike Mai baiatule , veninul din vene nu ti se mai opreste, toate comentariile tale sunt invenivate , dute la psiholog, poate de trateaza de nostalgia vremurilor trecute, este clar ca plangi ceva, probabil ciolanul pierdut. Nu poti accepta ca Buftea merge inainte cu sau fara idolul tau apus. Nu mai incerca sa pari impartial, nu crede nimeni.

    Răspunde
  6. Mike
    Mike says:

    @ Bujor Rudeanu
    Cine este d-na Pistol Elena din Buftea care lucreaza din aceasta vara ca secretara la S.C. PRO DENY CONSTRUCT S.R.L?

    Ba mai mult, am auzit aceasta firma primeste din vara lucrari in Buftea prin achizitie directa, gresesc?

    Răspunde
  7. Mike
    Mike says:

    @ Bujor Rudeanu

    Oare S.C. PRO DENY CONSTRUCT S.R.L. sa fie firma de casa a primarului unde si-a angajat apropiatii din campanie si rudele si unde se pompeaza bani de la bugetul local pe lucrari de garduri (cimitire, dispensare) supraevaluate si fara contracte? Lucrari sparte ca valoare pentru a nu depasi plafonul de lucrare care poate fi data prin achizitie directa…

    Macar daca muncitorii erau din Buftea si tot era ceva dar ca sa vi de la Peris cu un amarat de Golf 1 mi se pare mai mare deranjul. Ce? Buftenii nu stiu sa faca si ei un gard sau ar fi fost periculos ca nu cumva vreunul sa sifoneze in urbe a cui este firma si cine sunt bosii ca ne temem de DNA ca stim cum lucraza, doar am colaborat cu ei?

    Eee, vom vedea….

    Răspunde
  8. antonescu
    antonescu says:

    Constat cu stupoare ca am ajuns sa traim intr-un oras in prostia devine brand local. Suferim de teoria conspiratiei si ridicam prostanaci si guzganii din partide la rang de atotstiutori, cand in fapt acestia sunt niste mediocri indivizi ajunsi printr-o conjunctura favorabila intr-un cerc influent, fara sa isi dea seama de fapt, ce cauta ei acolo. Nu ezitam sa aruncam cu noroi in imaginea cuiva, sa jignim ca la usa cortului, chiar daca persoana respective este straina de un subiect sau altul. Constat ca violenta verbala a pus in umbra idea de a veni cu ceva constructiv, de a pune pe tapet dorintele si aspiratiile noastre. Ne convine sau nu, acest site a reusit sa ramane impartial si cu siguranta asa va ramane. Daca nu i-am putut inchide afacerea lui Bogdan, macar sa-i distrugem “copilul de suflet” –expresul de buftea, gandesc probabil cei deranjati vizibil de continutul acestui site. Personal cred ca ai ajuns sa bagi prea mult in seama anumite persoane si sincer nu cred ca merita acest efort. In privinta noului primar cu permisinea voastra, va rog sa imi permiteti sa am anumite retineri, nu cred acest site il deranjeaza si mai cred ca ii este total indiferent daca acesta exista sau nu.

    Răspunde
  9. nume
    nume says:

    Matei a falimentat Albina; a vrut sa se sinucida din cauza camatarilor; a inchis si deschis niste discoteci care erau facute pe banii altora; a rupt piciorele la niste cai pe la Peris- Cocioc; a facut si ceva parnaie si acum s-a lipit pe langa primarie in speranta zapezilor de alta data…

    Răspunde
  10. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Multumesc pentru sustinere… conteaza orice comentariu de genul asta.

    [quote name=”bujor rudeanu”]De unde stii tu ca am fost linga Matei ? Faptul ca il cunosc nu-ti da dreptul sa faci presupuneri.
    [/quote]

    Nu te-am acuzat de nimic. Si nici n-am facut presupuneri. De ce asa vehement?

    [quote name=”bujor rudeanu”] Stai in banca ta, mai usor cu afirmatii din astea, ar fi bine sa intrtebi al cui e ciinele in care vrei sa dai. Intelegi ?[/quote]

    Nu.

    Site-ul asta e banca mea, numele „expresul de buftea” e banca mea, orasul asta e banca mea. Deci chiar stau in banca mea. Nu mi-au zis nici profesorii si nici parintii vreodata sa stau in banca mea, pentru ca nu a fost cazul. Am fost mereu la locul meu. Te apuci tu sa-mi zici sa stau in banca mea? Ma confunzi cu vreun ziarist ordinar…

    Răspunde
  11. Sti-Tu-Cine
    Sti-Tu-Cine says:

    In ciuda unor vechi animozitati, – azi ma simt obligat de un bun-simt elementar sa fiu alaturi de Bogdan Toba. Cred cu tarie in libertatea de exprimare si AFIRM FAPTUL CA SUNT COMPLET IMPOTRIVA oricaror manevre de reducere la tacere a presei de opozitie.

    Răspunde
  12. bujor rudeanu
    bujor rudeanu says:

    Va agatati de Matei din rautate. A gresit, a platit, de citiva ani e cetatean onorabil si nu se spune nimic rau de el. Toti gresim, doar nu toata viata platesti pentru o greseala, doua. Eu ma luptat pentru George, am fost fidel si acum va bucurati de realizarile lui doar in citeva luni. Ce nu e bine ? Treaba merge, orasul e frumos, e curat, totul e la vedere. Mai lasati la o parte rautatea cu firmele, cu oamenii preferati, cu angajari care nu va convine.

    Răspunde
  13. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    [quote name=”bujor rudeanu”]Va agatati de Matei din rautate. A gresit, a platit, de citiva ani e cetatean onorabil si nu se spune nimic rau de el. Toti gresim, doar nu toata viata platesti pentru o greseala, doua. [/quote]

    Greșești cand lovesti pe cineva cu masina, cand te imbeti si faci scandal, cand fumezi ceva ilegal, nu cand furi si inseli cu buna stiinta!

    N-ai cu sa fii cetatean onorabil cand furi din munca altuia!

    Răspunde
  14. Doru
    Doru says:

    @bujor rudeanu spune:
    Tacerea mieilor. Nu e bine cu liniste? Vrei harmalaie ?

    Astea sunt gunoaiele orasului de care se impiedica oamenii naivi si curati. Zicea cineva de neamurile proaste. Astea sunt neamurile proaste. Daca s-a simtit sa raspunda, e clar ce curat se simte. Altul tacea dracu din gura.
    Parerea mea e ca le dati prea multa atentie. Ei trebuie sa ramana in cutiile lor de chibrituri, apartamentele primite de la vechiul regim. Asa s-au aciuat prin Buftea toti veneticii. Expresia asta o stiu de cand eram copil si auzeam oamenii in varsta zicand: e venetic, nu e de pe aici.

    Vorbeam cu domnul Gavrilescu si am cazut amandoi de acord ca domnul personna non grata ce detine celalalt site, e nemultumit si se pare ca i s-a dat cu sutul (sau urmeaza…). De aici si dezvaluirea de pe site-ul sau. Oricum jocurile sunt extrem de urate ca sa nu spun jegoase… Si jocurile sunt urate in clipa in care cei ce le fac sunt de cea mai proasta calitate umana. Punct!!!

    Răspunde
  15. bujor rudeanu
    bujor rudeanu says:

    De ce ma faci gunoi ? Imi stii tu viata, imi stii tu profesionalismul, imi stii tu stilul de abordare al problemelor ? Eu am crezut si cred in George Pistol, mam luptat si am fost alaturi de el, de ce sint gunoi ? Gavrilescu sasi vada de ciltii lui, a tinut cu pesedeul in campanie si crapa de ciuda ca e pe linie moarta. Nu va place ca a disparut gasca de profitori si carditori din peisaj, asta va arde pe mate.

    Răspunde
  16. Bogdan Tob
    Bogdan Tob says:

    Am fost sunat de Bujor Rudeanu si mi-a spus categoric că nici unul dintre mesajele de la acest articol nu-i aparțin și nici nu are ideea cine ar fi facut asta.

    A confirmat, in schimb, contrar a ceea ce zicea impostorul de mai sus care i-a luat numele, ca a fost alături de Matei la ziarul respectiv, dar doar pana in ziua alegerilor! De atunci nu mai are nicio legatura cu ziarul respectiv. Si nici cu furtul mărcii Expresul de Buftea…

    Răspunde
  17. CDD
    CDD says:

    Buna seara,Sunt Cioaric Doru si vreau sa precizez ca eu ma loghez si comentez cu nick-ul CDD,sa nu se creada ca cine comenteaza cu numele „Doru” pe aici as fi eu.Va multumesc,o seara buna!

    Răspunde
  18. Mike
    Mike says:

    Imi retrag vorbele mai urate care i le-am adresat…..Imi pare rau…….Imi cer scuze…….

    Dar totusi……despre S.C. PRO DENY CONSTRUCT S.R.L. a zis ceva?

    Răspunde
  19. insolventul
    insolventul says:

    E mai nasol la liber. Poate iesi tambalau mare din te miri ce, sabiile sunt ascutite si scoase din teaca, Orientul Mijlociu s-ar putea muta usor aici. O scanteie, o patima mocnita, o doza de nervi acumulata si beleaua-i gata. Ori ne moderam, discutand civilizat, fara acuze nefondate si jigniri, cu suport real, ori ne ducem dracului si ne dam in cap pe strada. Ma pitesc si eu sub pseudonimul asta stupid din lehamitea de a fi macelarit moral, sistematic si temeinic, de unul sau altul. Nu cred ca e normal, mai ales ca nu mi-e rusine sa-mi exprim parerile – chiar daca uneori sunt gresite- in fata oricui. Nu mi-e rusine nici sa recunosc cand gresesc, indiferent in fata cui o fac. Eu asa gandesc, desi dupa ce iei cisterne de mocirla peste bot incepi sa ai dubii despre libertatea de exprimare, despre identitatea dezvaluita si hulita de te miri cine…

    Răspunde
  20. Ela
    Ela says:

    Domnule Rudeanu, de gramatica limbii romane ati auzit?? Oriunde si orice am scrie, trebuie sa scriem CORECT, mai ales atunci cand citeste muuuuulta lume!!!

    Răspunde
  21. pridvor
    pridvor says:

    Domnule Gioarsa, Dama de pica, sau alte ascunzisuri, nu ne impiedica sa ne dam seama ca mai scrieti pe aici. La fel ca si dl. Bujor, care dupa ce scrie, se plange ca a scris altul.

    Răspunde
  22. Kotoiu
    Kotoiu says:

    Ce-am citit mi-a cam zgaltait increderea in „mesianicul „nostru primar….. Cu armele de foc nu te poti juca…..
    Ce dracu e asa greu de inteles CA CAlitatea unei opinii in jurnalism e determinata si de dependenta financiara
    ….Critica ,bine aleasa si bine inteleasa ,de cele mai multe ori , e constructiva….(stim asta de la scoala) ….chear vrea sa-i pupe toti in cur….E de luptat fratili’ meu !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *