Dispare Calul Bălan, o parte din istoria orașului? Sau e un nou inceput?

Primele embleme ale orașului Buftea, inainte de 1990, au fost Studiourile Buftea, Fabrica de Conserve, Fabrica de Vată (ambele construite de Știrbey, deși domeniul lui nu mai era o emblemă in era comuniștilor) și celebrul restaurant Calul Bălan.

Am pierdut multe nopți in acest restaurant, tatăl meu fiind intr-o trupă care cânta des aici, și mă lua cu el când mama lucra noaptea la tipografie.

După anii 90, resturantul a fost preluat de familia Buganu. Nu am investigat adânc cazul pentru că nu sunt ziarist și nici procuror, și nu găsesc un interes in asta, dar din câte știu, restaurantul aparține incă Biroului de Turism pentru Tineret (acum BTT SA), iar terenul de sub el, Primăriei Buftea.

.

Acum 8 ani, Consiliul Local Buftea, unde primarul Stoica avea majoritatea PRM-PSD-PNL, a pus pe ordinea de zi concesionarea prin licitație a terenului de sub și de lângă Calul Bălan, 4 400 metri pătrati, inițierea concesionării fiind făcută la solicitarea SC BTT Calul Bălan Buftea SRL, firma familiei Buganu, redevența minimă propusă de 6 948 euro pe an, tva inclus, iar durata concesiunii de 49 de ani, cu prelungire incă 24, prin simplul acord al părților. Probabil n-ar fi participat altcineva la licitație, dacă nu ar fi deținut clădirea.

Mai multe detalii despre proiectul de concesionare, in acest articol de la vremea aia… Concesionarea Calului Balan

Am fost la acea ședință și proiectul nu a trecut din lipsă de cvorum… consilierii PDL, aflați in opoziție și conduși de actualul primar Pistol, nu s-au prezentat intenționat, pentru a nu fi adoptat proiectul. Dacă se prezentau și era cvorum, proiectul trecea cu majoritatea controlată de Stoica. Atunci George Pistol mi-a dat un mesaj pe mail. Pentru el, Expresul de Buftea era bun in anii ăia de opoziție, și se folosea de el, acum când e la putere, site-ul e dușmanul nr. 1.

George Pistol, pe expresuldebuftea.ro

„Buftenii trebuie sa afle, ca punctul nr.3 pe ordinea de zi, era tocmai cadoul
pe care actualul primar il daruia finutului CATALIN BUGANU cu ocazia SF. NICOLAE
si anume concesionarea terenului de sub CALUL BALAN in suprafata de aprox. 5000
mp. Ce nu stiti este faptul ca Societatea BTT se judeca si in momentul de fata
cu CALUL BALAN. Unde mai este interesul orasului , atata timp cat nu avem o
hatarare definitiva si irevocabila, cu cel care are cel mai bine conturata
proprietatea?

Nu s-a platit niciodata un leu chirie pe acest teren timp de 20 ani. Acolo sunt mai multi
actionari si exista un litigiu…”

Apoi, după doi ani, a plătit apariția acestui articol, in Junalul de Ilfov, unul din ziarele primăriei acum… Santaj la afacerea finului.

.

Intre timp, se pare că a existat un proces intre familia Buganu și BTT, câștigat de cei din urmă. SC BTT SA este o societate comercială cu acționariat majoritar de stat, unde Ministerul Tineretului și Sportului deține un procent de 88% din capitalul social.

.

Și totuși, chiar dacă acum pare ingropat definitiv, BTT a scos la licitație acest restaurant, anul acesta. Clădirea, ce a mai rămas din ea. Nu avem incă informații despre cum s-a finalizat această licitație. Poate e un nou inceput.

Anunt privind licitatia publica pentru inchirierea activului Restaurant Calul Balan situat in Buftea, str. Aleea cu Brazi nr. 1, jud. Ilfov

Biroul de Turism pentru Tineret S.A inchiriaza prin licitatie publica activul Restaurant Calul Balan situat in Buftea, str. Aleea cu Brazi nr.1, jud. Ilfov (avand suprafata construita desfasurata de 874 mp). Licitatia publica a avut loc in data de 01.08.2017. Tariful  anual al chiriei de la care se porneşte licitaţia este de 11.760 euro/an (fara TVA).

scris de Bogdan Tobă.

4794 Vizualizari 3 Vizualizari astazi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *