De ce vor unii să fie consilieri locali… O mare familie.

Nu intră aproape nimeni pe merit in CL Local, merit insemnând capaciatatea de a te pune in interesul comunității, in schimbul unei remunerații de 6-700 lei pe lună. Șeful partidului propune lista in funcție de cine l-a ajutat mai mult și cine ii poate aduce mai multe voturi, in ordinea in care consideră el și/sau negociată cu persoanele influente din partid.

Consilierii nu sunt interesați să se facă prea cunoscuți alegătorilor, nici inaintea alegerilor, nici in timpul mandatului, fiind discreți la capitolul acesta, să nu cumva să le vină idei cetățenilor să-i intrebe cu ce se ocupă ei in consiliu. Cu toții trag pentru partid să adune cât mai multe voturi pentru Consiliul Local, pe lângă cele pentru primar, scopul fiind să intre in consiliul cât mai mulți oameni de-ai lor, să aibă majoritate sau să negocieze o majoritate, pentru a-și impune proiectele și interesele proprii.

De aceea, votul pentru Consiliul Local e cel puțin la fel de important ca cel pentru funcția de primar! Cum se formează consiliul local

.

Pentru privilegiul de a fi acolo, aceștia se vor supune in totalitate hotărârilor și ideilor primarului, in general votând DOAR ce dorește acesta. In schimb, ei primesc o indemnizație de 6-700 de lei pe lună, mai precis pe ședință, chiar pe oră, că singurul  lucru pe care il fac, e să fie prezenți și să ridice mâna la ședința lunară, după cum sunt interesele primarului sau ale altor colegi. Mai sunt și excepții, sincer, de consilieri curați și nevinovați care cred că urmăresc linia partidului și a orașului, dar sunt nesemnificative atâta timp cât nu au făcut publice nemulțumirile lor din ședințe.

Unii consilieri, mai vicleni sau cu personalitate, fac notă discordantă in anumite momente, opunându-se proiectelor primarului, despicând firul in patru, cerând lămuriri suplimentare și lungind ședințele, spre nemulțumirea celorlalți care vor doar să ridice mâna și să plece acasă cu cei 600 de lei, indemnizația lunară. Cu alte cuvinte, ii arată pisica primarului, cu oarecare note de șantaj, mai ales dacă aruncă și publicului ceva informații din interior. Apoi, dintr-o dată se dau pe brazdă, și ridică mâna cum trebuie, suspecți fiind de o ințelegere recentă și ascunsă cu primarul.

Vă invit să votați virtual intr-un sondaj independent, garantat de Facebook: Ce candidați veți vota pentru Consiliul Local Buftea? .

Deși sunt publice, iar legea impune clar, ședințele CL nu sunt anunțate și proiectele nu sunt supuse dezbaterii publice inainte. Mai mult, ședințele sunt puse la ore gen 15-16 după amiaza, când cetățenii care ar fi interesați nu pot ajunge. Toate proiectele votate in CL se vor afișa pe siteul primăriei, conform legii, dar Primăria Buftea le afișează deliberat fără cea mai importantă parte, anexele, deși sunt parte integrantă din hotărâri și acolo se văd sume și alte informații utile. Astfel, nimeni nu știe ce se intâmplă in ședințe, chiar dacă sunt obligați să scrie procesul-verbal al ședinței, minuta, in care se scriu toate discuțiile din ședință. Sub pretextul lipsei de timp, acolo se trec doar câteva cuvinte, neimportante, ba mai mult, nu le publică pe site-ul primăriei, deși ii obligă legea!

In aceste condiții, nimeni nu știe ce fac ei acolo și ce interese au, că pe cele ale orașului nu au demonstrat că le urmăresc. Niciun consilier local nu a propus vreun proiect timp de 4 ani, ci au votat mai mereu, aproape in unanimitate, proiectele propuse de primar.

Vezi foto jos cum arată un proces-verbal al unei ședințe.

Discuțiile din acea ședință aproape nici nu sunt consemnate, cele 6 proiecte propuse de primar fiind votate in unianimitate de consilieri. Excepție fac două abțineri la cîte un proiect, domna Rudeanu și domnul Costea fiind direct interesați de respectivele proiecte și nu doreau să fie acuzați de vreun rebel de conflicte de interese.

V-am relatat si cazul domnului Sorin Minea, care a fost 4 ani degeaba in consiliu! Nu avem dovezi că ar fi făcut ceva pentru el din postura de consilier, dar pentru noi sigur nu a făcut nimic! Anul acesta nu mai candidează pentru Consiliul Local Buftea pentru că probabil va candida in toamnă pentru Parlament, să reprezinte buftenii. Așa cum i-a reprezentat și 4 ani in consiliu. Vă voi povesti și alte cazuri ale unor consilieri care nu au făcut nimic pentru bufteni prin prezența in consiliul, ci doar poate pentru ei.

.

Articol scris de Bogdan Tobă, candidat independent pentru funcția de consilier local.

minuta1 minuta2 .  ]]>

3 raspunsuri
  1. George
    George says:

    Aceste procese verbale de sedinta trebuiau sa fie publice dar… Din 2013 consilierii au documentele aferente unei hotarari (expuneri de motive, anexe, acte diverse) sunt primite de acestia electronic (pdf). Se intelege cat de usor i-ar fi celui care posteaza pe pagina primariei sa le urce si pe site dar… acest lucru in Buftea nu s-a facut? De ce? Lesne de inteles…
    Nici Stoica nu e publica insa, cine vroia sa le copieze sau sa le consulte o putea face, era la liber.
    Pe site-ul primariei nu puteti vizualiza integral contractul cu RAJA. De ce? :0 prietenii stiu de ce… Primaria dispune de aparatura si personal specifice operatiunilor necesare informarii, platite din bani publici. Dar…
    Faptele asimilate infractiunilor de coruptie se prescriu greu. Sa speram ca intr-o zi adevarul va iesi la iveala si, daca vreun functionar public a gresit, sa plateasca.

    Răspunde
  2. Bizu
    Bizu says:

    Din ce am vazut Bogdan publica pe acest blog destul de des hotarari sau rezumate ale sedntelor consiliului local … Sa intelg ca le obtii prin tehnici sofisticate de spionaj pentru ca aceste documente sunt „secrete” ?

    Răspunde
  3. Bizu
    Bizu says:

    Bogdan articolul tau ataca consilierii locali , pe toti i-ai bagat in aceiasi oala . Ok au votat si voteza poriectele Primarului , asa se dezvolta orasul . Sau erea mai bine sa se opuna si orasul sa ramana in urma cu 100 de ani …..
    trebuie sa fii ipocrit sau rau intentionat sa nu recunosti ce a construit Geroge in acest prim mandat . Ok mai sunt lucruri de facut si se vor face . Dar asa cum au votat consilierii locali actuali , au ajutat la dezvoltarea orsului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *